Soprana Angela Gheorghiu, portret realizat de The Times: Nu vreau doar să emit sunete, vreau să emoţionez/ Ce spune despre scandalurile sexuale și mișcarea Me Too, care a făcut victime în rândurile unor tenori celebri

Una dintre cele mai mari dive ale operei îşi aranjează pălăria cu pene de culoarea piersicii, comandă un kir royale şi explică faptul că am înţeles greşit, că adevăratele dive ale operei – cele cu personalitate debordantă – sunt bărbaţii şi nu femeile, scrie The Times, citat de Rador.

Tenorii sunt mai răi decât sopranele; nu ştii căt trebuie să fie de lăudaţi, oh, Doamne”, afirmă Angela Gheorghiu gângurind încântată.

„Se urăsc unii pe alţii şi nu fac decât să se plângă unul de celălalt. Dacă unul lansează un CD, ha! Celălalt vrea şi el acelaşi lucru”, adaugă ea în engleza-i cu accent românesc.

Deci, despre ce vorbesc vedetele feminine de operă atunci când se întâlnesc? „Discutăm despre filme, despre familie, despre orice, dar nu despre CD-uri sau despre cât de grozave suntem”.

Este indiscutabil statutul de divă al dnei Gheorghiu, în vârstă de 54 de ani, care este însoţită la interviul nostru desfăşurat la Lugano, în Elveţia, de partenerul său, Mihai Ciortea, un stomatolog român cu 22 de ani mai tânăr decât ea şi care poartă o fabuloasă perche de ochelari de soare în stilul anilor ’50, cu oglindă aurie, deşi este o zi friguroasă de decembrie.

Mâine (nota redacției: pe data de 10 decembrie) ea va avea un recital la Centrul Barbican din Londra, împreună cu o muziciană româncă, pianista Alexandra Dariescu.

De când a explodat pe scena Operei Covent Garden în 1994 cu un spectacol cu La Traviata atât de strălucit încât directorii de la BBC şi-au schimbat programul şi l-au transmis în direct pe postul BBC 2, românca şi-a creat reputaţia că se ceartă cu regizorii, fiind poreclită Draculetta.

Totuşi, ea are dreptul să le facă cu degetul vedetelor masculine după ce a fost căsătorită cu una dintre ele – Roberto Alagna, un tenor francez care odată a părăsit scena Teatrului La Scala din Milano, arătându-le spectatorilor pumnul în momentul când ei au început să-l huiduiască.

Porecliţi drept Bonnie şi Clyde ai operei înainte de a divorţa, în 2013, cuplul a fost citat spunând că o partidă sex este cea mai bună încălzire înaintea intrării în scenă. Dna Gheorghiu e hotărâtă să clarifice lucrurile. „Roberto a spus asta, era lângă mine şi mi-a fost imposibil să mă cert cu el”, spune ea, adăugând că Alagna este un bărbat „care vorbeşte prea mult”.

Deci, este adevărată chestia cu sexul înaintea cântatului? „Uneori, poţi, alteori, nu, dar nu poţi să cânţi bine după ce te-ai obosit. Mai practic este să fii îndrăgostit – asta îţi dă putere şi o energie pozitivă”, spune ea. Dacă nu faci aşa ceva, atunci metoda cea mai prozaică de a-ţi păstra vocea este pur şi simplu „să dormi”, spune ea.

Deşi a trăit o viaţă întreagă în jurul unor tenori plini de testosteron, dna Gheorghiu nu se arată tentată să adere la ideile promovate de Me Too, potrivit cărora toţi sunt nişte obsedaţi sexual, începând cu Placido Domingo, căruia i s-a interzis să mai intre în operele din SUA după ce nişte cântăreţe au început să-l acuze că le-a molestat.

Săptămâna trecută, un alt tenor, Vittorio Grigolo, a fost dat afară de la Royal Opera House (ROH) după o anchetă cu privire la comportamentul său în timpul unui spectacol cu Faust de Gounod, la Tokyo, când a fost acuzat că ar fi „pipăit” o artistă în momentul când au ieşit să mulţumească în faţa cortinei. Cei de la ROH au declarat:

„Comportamentul său nepotrivit şi agresiv în momentul când artiştii au ieşit să mulţumescă, dar şi după aceea, nu corespunde standardelor noastre de comportament pe care le pretindem angajaţilor şi artiştilor noştri”.

Într-o anchetă publicată în The Times chiar în această lună, o artistă care şi-a păstrat anonimatul s-a plâns şi ea că Grigolo s-a comportat într-un mod nepotrivit la repetiţiile pentru Faust şi că, în urmă cu cinci ani, el s-a luat de o macheuză aflată în cabina lui de la Covent Garden şi a muşcat-o de braţ.

Dna Gheorghiu îl apără pe Grigolo, care de altfel şi-a cerut scuze pentru comportamentul său, şi spune: „Nu ştii dacă, cu o oră înainte, doamnei nu cumva i-a plăcut asta, după care, brusc, nu i-a mai plăcut. Cum pot să condamn? Trebuie vorbit cu ea”.

În privinţa acuzaţiilor la adresa lui Domingo, dna Gheorghiu îşi măsoară cu atenţie cuvintele. „Este unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei. Familiile noastre se cunosc”, afirmă ea cu calm. „Dacă este adevărat, trebuie s-o dovedească sau sunt doar nişte vorbe goale”.

De un lucru e însă sigură, şi anume, că ea nu a oferit favoruri sexuale pentru un rol, pentru că nici nu a trebuit s-o facă – după spectacolul de la Covent Garden din 1994, rolurile au venit unul după altul.

„Ca să ai o carieră importantă, trebuie să debutezi la Covent Garden”, afirmă ea, amintindu-şi de sosirea la Londra de prin anii ’90, când purta o pelerină roşie cusută de mama ei „ca să fac impresie bună” după şase ani istovitori petrecuţi la academia de muzică din Bucureştiul comunist. După ce fusese obişnuită să trăiască printre nişte magazine „complet goale”, ea a optat pentru Libertate. „Imaginaţi-vă cum era să văd luminile, dulciurile şi prăjiturile, aoleu!”, exclamă ea.

Tot la Londra l-a cunoscut şi pe Geeorg Solti, dirijorul care a fost impresionat până la lacrimi de vocea ei şi care a conceput în jurul ei întreg spectacolul lui Richard Eyre cu La Traviata, în 1994. Montarea revine în această lună cu ocazia celei de-a 25-a aniversări de la premieră.

„Solti a cerut orchestrei să cânte ea pentru mine, şi nu invers – nimeni nu face aşa ceva pentru un căntăreţ tânăr”, spune ea. Deci, el a fost dirijorul perfect, cu care e greu să concurezi şi de aceea v-aţi certat cu alţii de atunci?”. „Exact”, explică ea.

Certurile au fost dure şi au apărut repede, mai ales cu Jonathan Miller. Dna Gheorghiu spune că a plâns luna trecută, când a auzit că a murit, dar nu îşi retrage criticile. „Problema era că el nu avea cultură în materie de operă. Când am făcut Traviata la Paris, el a venit cu cărticica din caseta CD-ului meu”.

Amintindu-şi de alte evenimente din cariera sa, dna Gheorghiu spune că s-a şi retras din anumite spectacole pentru a-şi proteja corzile vocale or, de-asta vocea ei are încă forţă. „Chiar dacă oamenii cumpără bilete, nu te duce dacă ai să fii un dezastru. E mai rău decât dacă te duci”, afirmă cântăreaţa, care a evitat să aibă copii de teamă că vocea i se va schimba.

Scoţându-şi ochelarii de soare, ea îşi explică motivele abnegaţiei sale. „Nu vreau doar să emit sunete. Vreau ca faţa mea, corpul meu, sunetul meu să vă emoţioneze. Trebuie să vă bucuraţi de ele. Iar dacă este ceva dramatic, trebuie să vă văd lacrimile”. Dacă asta pare un vedetism, nu e adevărat – în cursul interviului, dna Gheorghiu este sinceră, uşor sarcastică şi extrem de plăcută.

Este foarte conştientă de faptul că anii trec şi exclude eventualitatea reluării rolului Violettei, o curtezană de vreo 20 de ani, din La Traviata. „Pot încă să cânt rolul, dar nu vreau să concurez cu mine însămi… cu prospeţinea acelei Violette”, spune ea.

Rolurile pe care ea nu doreşte să le joace sunt mai puţine pentru că regizorii pun în scenă nişte versiuni de operă tot mai „aiurite, urâte, moderne”, de care ea nu este interesată – după ştiinţa ei, 80% din montările de azi.

Ea aminteşte de montarea de la Covent Garden din 2014 cu Manon Lescaut de Puccini, care transpunea povestea din Parisul secolului al XVIII-lea într-una contemporană. „Chiar am vrut să cânt în Manon Lescaut, dar era o montare foarte, foarte urâtă, iar lor nu le păsa dacă sunt eu acolo, le păsa doar de montare.

„Regizorii înţeleg că nu voi spune niciodată ‘da’ şi refuz atâtea montări noi, aşa că nu mă mai cheamă”, spune ea. Aşadar, în aşteptarea următorului mare rol, ea are un nou album cu melodii, Plaisir d’Amour, şi un turneu de recitaluri cu Dariescu ca să demonstreze că încă mai poate impresiona.

Cum în jurul hotelului se lasă întunericul, dl Ciortea vine să o ia, iar eu îi pun o ultimă întrebare. În afară de spectacole, ce va mai face la Londra săptămâna viitoare? O vizită la Liberty (mare magazin londonez, n. red.)? „Mă voi întâlni cu cei de la Abba”, spune ea. „Mi-au trimis cele mai frumoase cântece ale lor şi am să le cânt în următorul meu concert – ador muzica lor”.

În drum spre uşă, întorcându-se la locuinţa sa din Lugano, trebuie să o mai întreb: „Ce melodie a celor de la Abba vă place să o cântaţi sub duş?”. Gândindu-se puţin, optează pentru The Winner Takes It All (Câşigătorul ia tot)
Albumul Plaisir d’Amor a apărut la Decca Classics.

Sursa:  The Times/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Sursa Foto: Facebook/ Angela Gheorghiu