Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian și-au aflat adversarele din primul tur la Australian Open
Jucătoarele Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian şi-au aflat, joi dimineaţă, adversarele din runda inaugurală de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, anunță News.ro.
Locul 26 mondial şi favorită 2, Sorana Cîrstea va evolua în runda inaugurală cu sportiva chineză Yafan Wang, locul 97 mondial.
Dacă trece în turul doi, Cîrstea va evolua cu învingătoarea meciului dintre britanica Emma Răducanu şi americanca Shelby Rogers.
Ana Bogdan, locul 66 WTA, va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări. În cazul în care accede în turul doi, Ana Bogdan ar putea juca împotriva favorite 2, belarusa Arina Sabalenka, deţinătoarea trofeului, dacă şi aceasta trece de o jucătoare din calificări.
Ultima româncă de pe tabloul principal, Jaqueline Cristian, locul 84 mondial, o va întâlni pe sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 49 WTA, în runda inaugurală.
Liderul mondial Iga Swiatek va evolua în primul tur cu americanca Sofia Kenin, iar kazaha Elena Rîbakina, locul 3 mondial, o va întâlni pe sportiva cehă Karolina Pliskova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank