
Sorana Cîrstea, forțată să stea în izolare: Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau în cameră și să mă uit la Netflix. Ceea ce nu putem să facem este să concurăm după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu regula carantinării
Sorana Cîrstea, 30 de ani, este forțată să stea în izolare, după ce câteva persoane din avionul cu care a venit la Australian Open au fost testate pozitiv cu COVID-19. Printre acestea se numără și Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu, relatează gsp.ro.
În perioada izolării, jucătorii nu se pot antrena deloc pe teren. Românca Sorana Cîrstea s-a declarat revoltată de situație: „Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix. Credeți-mă, e un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ceea ce nu putem să facem este SĂ CONCURĂM după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu regula carantinării”, a scris Cîrstea, loc 71 WTA, pe Twitter.
Jucătoarea româncă a distribuit și un mesaj al șefului Federației de Tenis din Australia care spunea în urmă cu ceva vreme că jucătorii nu vor putea să stea izolați două săptămâni și să concureze cum trebuie la primul Grand Slam.
Sorana Cîrstea, susținută de Putintseva și Bencic
Ea a intrat în dialog cu jucătoarea Yulia Putintseva, 26 de ani, 28 WTA, care a scris: „Ceea ce nu înțeleg este de ce nu ni s-a spus că dacă e o persoană pozitivă în avion va trebui să fim izolați. M-aș fi gândit de două ori înainte să vin aici”. Sorana i-a răspuns: „De acord. Dacă ne-ar fi spus de această regulă înainte, nu aș mai fi jucat în Australia. Aș fi rămas acasă. Ne-au zis că zborurile vor fi la 20% capacitate și că vom fi considerați contacți apropiați doar dacă cineva din echipă sau anturaj e pozitiv”.
Un user i-a scris Soranei: „Păi, du-te acasă! La 25 de milioane de oameni nu le pasă că ești aici și ar prefera să nu riște să fie infectați”, iar jucătoarea a replicat: „Federația voastră de tenis ne-a adus aici, pentru că aparent face bani pe spatele nostru. Plec cu plăcere, dar nu am voie momentan. Poate îmi poți pune o vorbă bună ca să ajung acasă mai repede. Aș aprecia!”.
„Ai fi ratat 100.000 de dolari?”, a intervenit un user. „Da. Banii nu pot cumpăra principiile pe care le am!”, a fost replica Soranei. „Atunci de ce vii aici să joci, dacă știi regula? Siguranța e prioritară. Eu mi-aș dori ca țara mea să fie așa…”, a fost chestionată jucătoarea de o altă persoană, tot pe Twitter. „Plănuiam să joc pentru că au promis că vom avea 5 ore pe zi în care să ne putem antrena, să mergem la sală și la recuperare. Asta era înțelegerea pentru care am venit. Dar regulile s-au schimbat peste noapte!”, a explicat Sorana.
Jurnalistul elvețian Simon Häring i-a scris și el Soranei: „Mulțumesc pentru că ai clarificat subiectul. De ce ar avea nevoie un sportiv profesionist pentru a se pregăti pentru un turneu, după ce a stat 14 zile în carantină, pentru a fi pregătit și a nu risca o accidentare?”, iar ea a răspuns: „Aș avea nevoie de cel puțin 3 săptămâni pentru a fi într-o formă decentă și a concura la nivel înalt!”.
Reamintim că 47 de jucători și jucătoare de la Australian Open sunt nevoiți să stea izolați pentru două săptămâni. Ei nu vor participa la antrenamente și, e de așteptat, vor avea dată peste cap pregătirea pentru primul Grand Slam al anului. Printre ei sunt nume mari, japonezul Kei Nishikori și americanul Tennys Sandgren sau rivalele Simonei Halep, bielorusa Victoria Azarenka și americanca Sloane Stephens.
Mai multe informații pe gsp.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii