G4Media.ro

Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul…

Sursa foto: Facebook/ Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur, la Australian Open / Luni, Jaqueline Cristian, locul 85 WTA, va juca în primul tur cu Petra Martic

Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open, transmite News.ro.

Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate.

În setul doi, la scorul de 4-4, pe serviciul Soranei Cîrstea, s-a disputat cel mai lung game, în care Svitolina a avut şapte mingi de break. Cîrstea a anulat şase, dar până la urmă a pierdut game-ul.

Tot luni, Jaqueline Cristian, locul 85 WTA, va juca în primul tur în compania sportivei croate Petra Martic, locul 132 mondial, venită din postura de lucky-loser.

Premiul pentru primul tur este de 132.000 de dolari australieni şi zece puncte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.