G4Media.ro

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Portoroz, Slovenia

Sursa foto: Facebook Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Portoroz, Slovenia

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Portoroz (Slovenia), dotat cu premii totale de 189.708 euro, joi, după ce a dispus de cehoaica Tereza Martincova, cu 7-5, 6-2.

Cîrstea (31 ani, 40 WTA), a patra favorită, a obţinut victoria după o oră şi 33 de minute.

Martincova (26 ani, 61 WTA) a început foarte bine şi a condus cu 3-0 şi 5-2 în primul set, a ratat o minge de set la acest scor, însă Cîrstea a reuşit să răstoarne situaţie şi să ia primul act cu 7-5, după cinci ghemuri la rând, lăsând adversarei doar două puncte în ultimele patru ghemuri.

În setul al doilea, Martincova a câştigat primul ghem, dar apoi Cîrstea a luat patru la rând. Sorana s-a impus cu 6-2, după şapte mingi de break salvate în ultimul ghem. Cehoaica şi-a creat nu mai puţin de 16 mingi de break, însă nu a fructificat decât două.

Fiecare avea câte o victorie în duelurile directe anterioare, Martincova luna trecută, în primul tur la Chicago, cu 3-6, 6-3, 6-2, iar Cîrstea în 2015, la Praga (ITF), în primul tur, cu 6-1, 6-1.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 4.677 de euro şi 60 de puncte WTA, următoarea sa adversară fiind italianca Jasmine Paolini, care a dispus cu 6-3, 6-2 de rusoaica Ana Kalinskaia.

Aceasta va fi prima confruntare dintre Cîrstea şi Paolini (26 ani, 87 WTA), relatează Agerpres.

sursa foto: Arhiva/Facebook/Sorana Cîrstea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...