Sorin Blejnar și soția sa, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită. Fostul șef al Fiscului, acuzat că încasa taxă de protecție
DNA i-a trimis azi în judecată pe Sorin Blejnar, fostul șef al Fiscului în guvernul Boc, pe soția sa și pe alți șefi din ANAF, într-un dosar în care aceștia sunt acuzați de luare de mită, potrivit unui comunicat oficial.
Mai precis, fostul șef al ANAF e acuzat de procurori că a primit 1,2 milioane de euro într-un singur an, în perioada mai 2011-aprilie 2012, drept taxă de protecție de la firma lui Radu Nemeș, care făcea evaziune fiscală cu produse petroliere. Viorel Comăniță (șeful Vămilor în mandatul lui Blejnar) e acuzat de procurori că a luat mită 960.000 de euro, iar Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare) – mită de 300.000 de euro.
Blejnar a fost deja condamnat în luna mai într-un alt dosar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Comunicatul oficial al DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:
BLEJNAR SORIN, la data faptei președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru infracțiunea de luare de mită,
COMĂNIȚĂ VIOREL, la data faptei vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru infracțiunea de luare de mită,
FLOREA SORIN, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare, pentru infracțiunea de luare de mită,
BLEJNAR ANDREEA FLORENTINA, persoană din familia primului inculpat, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În calitate de președinte, vicepreședinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpații Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cei trei inculpați să protejeze activitatea nelegală desfășurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinați lui Blejnar Sorin, de la doi interpuși ai omului de afaceri.
Concret, cei trei inculpați au primit drept mită următoarele sume de bani
-BLEJNAR SORIN – 1.200.000 euro în perioada mai 2011-aprilie 2012
-COMĂNIȚĂ VIOREL – 960.000 euro în perioada mai 2011- mai 2012
-FLOREA SORIN – 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012
Sumele primite drept mită de cei trei inculpați au avut caracterul unei „taxe de protecție” încasate de cei trei funcționari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societății controlate de omul de afaceri care plătea respectiva „taxă” să nu fie observată și nici oprită de organele fiscale.
Activitatea comercială a societății din domeniul comercializării carburanților era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea și vânzarea produselor accizabile s-a desfășurat în timp, iar sumele obținute erau date funcționarilor publici, pe măsură ce banii erau obținuți din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice și juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale și pedeapsa complementară a dizolvării. (detalii în comunicatul http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9422).
În cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile inculpaților Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin, până la concurența sumelor reprezentând obiectul infracțiunilor de mită reținute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunere de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la bunurile inculpaților Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii