G4Media.ro

Sorin Cîmpeanu: Am cerut fonduri pentru finanțarea a peste 6000 de rezidenți,…

Foto: Pexels

Sorin Cîmpeanu: Am cerut fonduri pentru finanțarea a peste 6000 de rezidenți, în plus, în învățământul superior medical

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior medical, înregistraţi în plus anul acesta faţă de 2020, numărul total în 2021 fiind de 29.000.

  • „Avem 63.000 de locuri la licenţă, pentru toate domeniile, bugetate, în acest an. O pondere de circa 10% este aceea a locurilor în domeniul medical. Avem, însă, nu numai nivelul de licenţă. Avem, anul acesta, cu peste 6.000 de rezidenţi mai mult în învăţământul superior medical faţă de anul trecut. Este, de altfel, şi o solicitare pe care am înaintat-o Ministerului Finanţelor la rectificarea bugetară de a ne asigura finanţarea pentru această creştere de peste 6.000 de rezidenţi, anul ăsta, în raport cu anii trecuţi. (…) Mai exact avem peste 29.000 de rezidenţi anul acesta, faţă de 23.000 de rezidenţi anul trecut”, a declarat Cîmpeanu, duminică, la conferinţa de presă organizată cu ocazia susţinerii examenului de admitere la UMF „Carol Davila”.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ca sa formeze rezidenti care apoi o sa profeseze in spitalele din occident..ca doar aceste state nu o sa cheltuie bani pentru formarea medicilor..ii iau gata formati ..pe banii nostri…Pana ni exista o corelatie intre nevoia sistemului sanitar din tara si locurile in facultatile de medicina,pana atunci o sa fie doar bani cheltuiti pentru cei de afara.Atata timp cat anual se scot doar cateva sute de locuri pentru medici in tara si mii de absolventi termina facultatile de medicina ,surplusul de medici formati din taxele noastre ,pleaca afara….

    • e mai ieftin sa angajezi rezidenti decat specialisti

      sa nu crezi ca nemtii cauta marii profunivi ai Romaniei, sa le bage cate 4-5 mii in buzunar , desi ei incep sa gafaie cand isi pun halatul

      am neamuri care deja fac al doilea rezidentiat, fiindca nu gasesc post pe prima specializare in Bucuresti si provincia le pute

    • Rezidenții pleacă pentru ca nu gasesc posturi in spitale, asta e principialul motiv. Efectiv după ce termini rezidențiatul rămâi pe bara, se angajează foarte putini medici specialiști. Restul se duc in privat/afara.

  2. CARE ESTE AGENDA LUI CAMPEANU ?
    UNUL DIN PRINCIPALELE OPBIECTIVE ESTE SCAPAREA PLAGIATORILOR. PARTE A SINGURULUI PROIECT EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE: „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT SI NE FACEM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI!”