
Sorin Cîmpeanu, în scandalul diplomelor false ale lui Baranga, profesor la Agronomie: Propun înființarea unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor eliberate de școli, începând cu absolvirea studiilor preuniversitare și diploma de BAC
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, reacționează în scandalul diplomelor false ale fostului preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga, care a fost făcut conducător de doctorat chiar de Universitatea de Agronomie pe care o conduce.
“Voi propune în cadrul primei reuniuni a plenului CNR susținerea înființării unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studii (RUNIDAS) eliberate de unitățile și instituțiile românești de învățământ, începând cu nivelul absolvirii studiilor preuniversitare și obținerea diplomei de bacalaureat”, anunță Cîmpeanu, într-un comunicat remis de Consiliul Rectorilor.
Anunțat de premierul Ludovic Orban drept candidat susținut pe listele liberale în alegerile parlamentare, Cîmpeanu menționează în același comunicat de presă că “îmi asum ca obiectiv, în calitate de membru al Parlamentului, inițierea unui proiect de act normativ care să instituie înființarea acestui Registru”.
Foto: Inquam Photos – Alexandra Pandrea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii