G4Media.ro

Sorin Cîmpenau anunță că vineri sindicaliștii din învățământ vor avea o întâlnire…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sorin Cîmpenau anunță că vineri sindicaliștii din învățământ vor avea o întâlnire cu premierul Ciucă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că vineri, la ora 11.00, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, după ce cadrele didactice au organizat miercuri o grevă de avertisment.

„Ministerul Educaţiei este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învăţământ şi asumă un dialog transparent şi deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem. De asemenea, pentru identificarea soluţiilor, în data de 21 ianuarie – ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a Prim ministrului Guvernului României cu sindicatele din învăţământ”, se arată în declaraţia transmisă de ministru.

Sorin Cîmpeanu îşi exprimă încrederea că profesorii, învăţătorii şi educatorii „vor continua să pună în prim plan interesul copiilor”, menţionând totodată că revendicările cadrelor didactice sunt „pe deplin justificate”.

„Recunoaştem şi susţinem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanţa educaţiei, cât şi starea actuală a sistemului de învăţământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creşteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor. Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligaţia respectării deficitului bugetar asumat ca ţară, în anul 2022 au fost alocate creşteri salariale de 4% în educaţie, ajungându-se la un total de 20% din creşterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecinţă, rămâne restantă obligaţia de creştere a salariilor în învăţământ cu 12%”, precizează ministrul.

Cîmpeanu adaugă că, în valoare absolută, bugetul Ministerului Educaţiei destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuţia pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.

Totodată, după o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 şi 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%), transmite ministrul.

„De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creşterea fiind mai accentuată in mediul rural. Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condiţiile creşterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluţii de acoperire a obligaţiilor asumate”, precizează Cîmpeanu, conform Agerpres.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. SINDICALISTII, CUREAUA DE TRANSMISIE A PARTIDULUI.

  2. De ce? Mai vor doi ani de stat acasă pe salarii întregi? Pardon, „online”….
    Sau vor doar pe salarii mărite?

  3. PAI DACA LA INSTITUTELE SI ACADEMIILE DE SINECURI SE DUBLEAZA ANUAL BUGETUL ? EI DE CE SA NU VREA !
    SA SPUNA prezidente milica, SA SPUNA ecaterina ibarruri – PRIN VENELE EI CURGE PARTIDUL.

  4. Ce mai vor si muistii astia?
    Auzi ca 2500 lei pentru debutant e salariu mic.
    Du-te in privat taticule si pentru 2500 lei muncesti de behai.
    Vrei 5-6 mii salariu, te duci in multinationala si muncesti 10-12 ore pe zi.
    Muncim 3-4 ore pe zi, avem vacante 3 luni pe an dar noi mai vrem.

  5. Vor salarii mai mari ? Ce merite au ,cand ei scot numai analfabeti ? Ce face „doamna inv.” cu fondul clasei ca nu da socoteala nimanui ce sa mai vorbim de chitante ? La noi in clasa sunt 42 de elevi si la fiecare inceput de trimestru parintii dau la fondul clasei , cate 100 lei de copil deci : trm 1 = 4200 lei. Trm2= 4200 lei si trm. 3 =4200 lei . Total bani ce intra in buzunarul doamnei inv. ,pe an , 12600 lei . Nu da nicio socoteala nimanui. „Datile si salarii marite „!

    • Stimata(e), nu stiu in ce lume traiti, dar anul scolar in Romania este structurat pe 2 semestre si nu pe 3 trimestre de prin 1998-1999. Daca aveti 42 de copii in clasa ce masuri ati intreprins d-voastra ca parinte pentru a inlatura o asemenea situatie? Grav daca doamna/domnul invatator/profesor strange bani pentru fondul clasei.(ati facut o sesizare in acest sens?)

  6. Ca sa nu mai :”scoată numai analfabeti” trimite-ti-va copiii NUMAI la grădinițe școli și universități private. Atunci învățământul public dispare și copiii vor fi educați cum solicită părinții când trec cu banii pe la casieria școlii

  7. Trim I, II si III? 😂😂. Sigur ai copii la școală sau ai rămas cu mintea in 1984? 🤦‍♀️

  8. Cereți primului ministru să pună un ministru competent și lucid! Acest ministru și în cabinetul Catzu a fost de acord cu înghețarea salariului profesorilor! De aceea salariul unui cadru didactic nu sa mai mărit de aprox 3 ani! Preturile au explodat în schimb! Catzule, nenorocit ce ești ,ai distrus și îngropat acesta țară! Tu și clica ta sub pretextul acestei Stări de alertă ați furat de ați rupt!!! La pușcărie cu voi!

  9. nu le convine? sa mearga il privat!