Sorin Grindeanu: Bugetul pe 2021, în situația de a putea fi atacat la CCR. S-a ajuns la un fapt unic: există simultan ministere desființate care primesc bani din buget și ministere neînființate care obțin finanțare bugetară
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că bugetul pe 2021 are „vicii de neconstituționalitate”, din cauză că ar avea prevăzută finanțare bugetară atât pentru ministere desființate, cât și pentru cele „neînființate”, întrucât nu au fost aprobate hotărârile de guvern prin care se reorganizau instituțiile.
„Principala lor grijă la bugetul de 2021 a fost cum să-și împartă între ei banii pe criterii legate strict de algoritmul politic – nu cum să servească interesele românilor. Însă chiar acest blestemat algoritm politic i-a făcut să nu vadă o ilegalitate cât casa, care face bugetul țării vulnerabil, în situația de a putea fi atacat la CCR!”, a anunțat Grindeanu pe Facebook.
Fostul premier PSD susține că Guvernul Cîțu a înființat ministere noi prin ordonanță de urgență, dar nu a dat și hotărârile de Guvern prin care se reorganizau instituțiile.
„Asta fiindcă au prelungit cearta pe sinecurile bine plătite din bani publici. PNL și USR s-au bătut ca șacalii cum să împartă Economia și Energia, până după momentul în care bugetul a ajuns în Parlament și a fost votat. Așa s-a ajuns la un fapt unic în istoria țării și a bugetului de stat: există simultan ministere desființate care primesc bani din buget și ministere neînființate care obțin finanțare bugetară! O aberație legislativă cum numai actuala Coaliție a haosului este în stare să producă!”, a mai scris Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD susține că „rezultatul” este că bugetul pe 2021 „are vicii de neconstituționalitate”.
PSD va decide luni, 8 martie, dacă sesizează sau nu Curtea Constituțională (CCR) în privința bugetului pe 2021, a anunțat miercuri, la RFI, deputatul social-democrat Daniel Suciu, secretar al Camerei Deputaților. Documentul a fost adoptat de Parlament, fără a fi acceptat vreun amendament al Opoziției.
”Luni avem ședință de Birou Politic Național și vom lua decizia în forurile statutare. Nu este o decizie simplu de luat. Motive sunt extrem-extrem de multe și vă dau un singur exemplu, celebra anexă 7.03, care nu a existat niciodată, nu există nici o fundamentare legală pentru introducerea acestei anexe, 98% din bani sunt dați exclusiv pentru unități administrativ-teritoriale conduse de PNL și USR, în condițiile în care administrațiile locale conduse de PSD cu adevărat au fost pedepsite de către actuala guvernare”, a declarat Daniel Suciu.
Parlamentul a adoptat marți seară proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, potrivit anunțului oficial. Rezultatul votului a fost 234 „pentru” şi 170 „împotrivă”, în prima mare validare a solidității coaliției de guvernare.
Nici un amendament depus de parlamentarii opoziției nu a fost votat, astfel că bugetul este adoptat în forma transmisă de guvernul Cîțu.
Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii