
Sorin Grindeanu: Contractul pentru proiectarea şi execuţia primului lot de 33 km. al sectorului de Autostradă Paşcani-Suceava a fost atribuit unui constructor român, pentru suma de 3,06 miliarde de lei
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a fost desemnat câştigătorul contractului pentru încă un lot al A7 (Autostrada Moldovei) iar proiectarea şi execuţia primului lot de 33 km. al sectorului de Autostradă Paşcani-Suceava a fost atribuită unui constructor român, pentru suma de 3,06 miliarde de lei, transmite News.ro.
”A fost desemnat câştigătorul contractului pentru încă un lot al #A7 (Autostrada Moldovei)! Contractul pentru proiectarea şi execuţia primului lot (33 km) al sectorului de Autostradă Paşcani-Suceava a fost atribuit unui constructor român, pentru suma de 3,06 miliarde de lei (fără TVA)”, spune ministrul Transporturilor pe Facebok.
Grindeanu anunţă că durata pentru finalizarea acestui nou lot de autostradă este de 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 de luni execuţie), iar pe traseu vor fi construite inclusiv: un viaduct pe peste DJ208 şi CF517 (1.049,80 m); un viaduct peste râul Ruja (604,60 m); un pasaj peste pârâul Pulpa, DJ208S şi CF500 (868 m); patru parcări de scurtă durată; un Spaţiu de Servicii, un nod rutier în zona localităţilor Tătăruşi-Heci, la intersecţia cu DJ 208F; un nod rutier în zona localităţii Dolhasca, la intersecţia cu DJ 208I; un nod rutier în zona localităţii Roşcani.
”Contractul, finanţat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, prevede ca toate parcările şi spaţiile de servicii să fie dotate, fiecare, cu infrastructura necesară amplasării unui număr de minimum 8 staţii de încărcare pentru autoturismele electrice. Semnarea contractului este posibilă peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii”, mai spune Sorin Grindeanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii