G4Media.ro

Sorin Mîndruţescu a decis să se retragă din toate funcţiile deţinute în…

Sursa foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Sorin Mîndruţescu a decis să se retragă din toate funcţiile deţinute în cadrul Fondului Proprietatea

Sorin Mîndruţescu a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea (FP), se arată într-un comunicat al Franklin Templeton, administratorul FP, remis, vineri, AGERPRES.

Mîndruţescu a ocupat funcţia de membru în Comitetul Reprezentanţilor Fondului din septembrie 2010 şi de preşedinte al Comitetului din aprilie 2012.

„Franklin Templeton International Services S.a. r.l., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondului Proprietatea S.A, prin prezenta anunţă investitorii că dl. Sorin Mîndruţescu, care a ocupat funcţia de membru în Comitetul Reprezentanţilor Fondului din septembrie 2010 şi de Preşedinte al Comitetului din aprilie 2012, a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului, decizia producându-şi efectele imediat”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în data de 8 august 2019, Direcţia Naţionala Anticorupţie din România a publicat un comunicat oficial potrivit căruia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mîndruţescu, director general Oracle România. Potrivit aceluiaşi comunicat, Mîndruţescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, este acuzat de DNA că a primit 869.413 euro mită de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT, în schimbul punerii la dispoziţie a unor oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de Oracle, în vederea participării firmelor respective la licitaţii publice organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au efectuat, miercuri, percheziţii în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Ulterior, în urma audierii în acelaşi dosar penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sorin Mîndruţescu, director general al filialei din România a companiei Oracle, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

„Inculpatul Mîndruţescu Sorin Mihai a pretins şi ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT (parteneri acreditaţi ai companiei multinaţionale), pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să pună la dispoziţia acestora oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale, astfel ca respectivele societăţi să poată să se înscrie şi să participe la anumite licitaţii publice organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Administraţia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA)”, susţine DNA.

Foto: Sorin Mîndruțescu. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Rolul este APROAPE CORECT, lipsește doar un”s”: „Sorin Mandrutescu, s-a decis…”. Acum urmează anuntu’ lu’ oracal că „Sorin Mandrutescu a decis să urmeze o noua cale, cea a antreprenoriatului, și se va despărți de angajator, care, ii multumeste din adâncul inimii și îi va fi veșnic recunoscător…”

  2. Titlul este APROAPE CORECT, lipsește doar un”s”: „Sorin Mandrutescu, s-a decis…”. Acum urmează anuntu’ lu’ oracal că „Sorin Mandrutescu a decis să urmeze o noua cale, cea a antreprenoriatului, și se va despărți de angajator, care, ii multumeste din adâncul inimii și îi va fi veșnic recunoscător…”

  3. si? de la oracle cand decide?
    dar poate nici nu i-o fi rusine de miile de angajati de la oracle?

  4. spagi, spagi, spagi! atat de mari ca dupa, raman doar tzepe!