G4Media.ro

Sorin Minea, industria alimentară, apel dramatic: Consumul este  foarte scăzut la alimente…

Sorin Minea, industria alimentară, apel dramatic: Consumul este  foarte scăzut la alimente de bază / Mărirea salariilor şi a pensiilor este o idee genială, dar care este inflaţionistă. Noi am aşteptat altceva: neimpozitarea unei sume egale cu cea a salariului minim

Industria alimentară din România se află în al doilea mare moment dramatic, iar până la ora actuală aceasta nu a primit niciun fel de ajutor, nici la începutul pandemiei, nici în mijlocul ei şi nici acum odată cu scumpirea energiei electrice şi a gazelor, susţine preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea.

„Industria alimentară din România nu a primit niciun fel de ajutor până la ora actuală, nici la începutul pandemiei, nici în mijlocul pandemiei, nici acum la scumpirea energiei electrice şi a gazelor. Materiile prime există, dar o parte dintre ele sunt deficitare în România şi din păcate legislaţia apărută în ultimul timp este destul de ambiguă, fiind departe de a aduce înlesniri industriei alimentare. (…)

Se vorbeşte tot timpul de deficit fără să spunem chestia reală: avem deficit pentru că nu avem materii prime. Dacă nu avem materii prime toţi vom fi obligaţi să cumpărăm din afară. Industria alimentară este din punctul meu de vedere, şi eu sunt pe piaţă de 31 de ani, în al doilea mare moment dramatic.

A mai fost odată când inflaţia a depăşit sută la sută două luni de zile, dacă nu mă înşel. Nu ştim ce vom face mâine, nu ştim ce vom face cu salariile. Mărirea salariilor şi a pensiilor este o idee genială, dar care este inflaţionistă. Noi am aşteptat altceva şi aşteptăm în continuare”, a declarat, miercuri, Sorin Minea la webinarul „Industria alimentară, între creşterea costurilor şi presiunea importurilor”.

În opinia sa, reducerea TVA la alimente ar avea un singur rol, respectiv acela de a ieftini produsele pentru consumatorul final, însă industriei nu i-ar aduce niciun beneficiu, „doar ar da posibilitatea cumpărătorului final să cumpere mai ieftin”.

Pe de altă parte, Minea consideră că neimpozitarea unei sume egale cu cea a salariului minim ar putea fi o măsură care ar avantaja industria.

„Din punctul meu de vedere pe noi ne-ar putea avantaja un singur lucru, dacă se vorbeşte de neimpozitarea unei sume egale cu cea a salariului minim. În felul acesta oamenii vor câştiga mai mult şi vor putea să cumpere mai mult, deoarece consumul este foarte scăzut şi, din păcate, este foarte scăzut la alimente de bază: carne, produse din carne, lapte, preparate din lapte. Şi nici nu se prevede vreo îmbunătăţire, practic suntem într-o situaţie rea”, a adăugat el.

Şeful Romalimanta s-a declarat dezamăgit de faptul că orice legislaţie făcută în România se aplică numai procesatorilor români, iar acest lucru aduce o majorare a costurilor şi un avantaj doar pentru companiile din UE.

„Tot ceea ce ni se aplică nouă, nu se aplică şi celor din comunitatea europeană, care vor avea avantaje. Dacă nu facem o chestie coerentă, riscăm să dispărem de la raft şi nu pentru că are cineva ceva cu noi ci pentru că nu vom mai fi competitivi.

Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată de pseudo-patriotism agricol-industrial şi încercăm să armonizăm legislaţia cu tot felul de lucruri care nouă ni se par patriotice şi normale, dar care de fapt creează dezavantaje. Vă dau un exemplu. Nu pot fi accesate fonduri decât dacă materia primă este 70% produsă în România.

Cu regret vă spun că eu nu am, carnea nu are 70% materie primă din România, berea nu are, uleiul nu are, zahărul nu are 70%. Deci noi nu producem în România. În acelaşi timp, Comisia Europeană ne permite să venim cu lucruri deasupra legislaţiei europene, este o chestie admisă, dar care se aplică numai pe teritoriul României. Deci toate aceste mici chiţibuşuri cu tentă patriotică se vor aplica pentru producătorii români. (…)

Problema este că producătorul este dezavantajat în punctul cel mai periculos: în costuri. Dacă în România preţurile de pornire sunt mai mari decât în restul ţărilor din UE, noi vom fi pe piaţă cu costuri mai mari şi nu va mira pe nimeni că locul va fi luat. Din păcate, costurile noastre sunt mari, impozitarea salarială în România este dramatică, iar consumatorii îşi vor pierde puterea de cumpărare şi se vor duce către produsele ieftine”, a explicat preşedintele Romalimenta.

În opinia sa, industria românească nu se simte „foarte protejată”, deşi este cea care „produce bine de 30 de ani”, şi are investiţii foarte mari pe care nu le poate acoperi.

În ceea ce priveşte impactul facturilor la energie şi gaze în preţul alimentelor, Minea a subliniat că cei mai mulţi din industrie se află sub incidenţa contractelor pe care le-au avut încheiate cu furnizorii şi care vor dura până în luna aprilie, când este de aşteptat să vină „marea surpriză”.

„Consumul de energie şi gaze nu reprezintă un impact major în preţ – poate doar în industria de panificaţie este mare – salariile însă au un impact mai puternic. De asemenea, în retail există un impact mai mare decât în industria alimentară.

Dacă mâine se scumpesc gazele de 10 ori asta va fi o problemă foarte mare. Cât se duce în preţ? Este imposibil să vă spun, pentru că vine şi preţul dinainte cu materia primă, vine şi transportul şi supermarketul cu costurile sale, iar consumatorul le va suporta pe toate. Nu ştiu ce se va întâmpla”, a transmis el.

În acest context, preşedintele Romalimenta a afirmat că este imposibil să faci o creştere bruscă a preţurilor pe piaţă, deşi în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora carnea şi produsele din carne s-au scumpit şi cu 30%, informaţii catalogate de acesta drept o „nebunie”.

„Am auzit de scumpiri cu 15 – 30% la carne. Nu ştiu cine a scos nebunia asta. Noi dacă am dori o creştere a preţurilor este foarte greu de obţinut, va dura cel puţin o lună şi jumătate. Este imposibil să faci o creştere bruscă a preţurilor pe piaţă”, a menţionat el.

Şi în ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la alimentele de bază, Minea consideră că este o măsură susţinută de cineva care nu ştie cum funcţionează piaţa. „Este o intenţie minunată spusă de cineva care habar nu are cum funcţionează piaţa”, a mai spus şeful Federaţiei din industria aleimentară.

Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării a organizat miercuri o dezbatere interactivă despre creşterea preţurilor, presiunea importurilor şi impactul acestora asupra industriei alimentare din România.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Cu evaziuea din domeniul alimentar ce facem

  2. Mergi la Arafat, pupa-i mana si cere-i bani.

    • Arafat e bugetar SPECIAL, are salariu si de special, si de grad si de medic, si de secretar de stat…cred ca il platim cu peste 200 milioane NET lunar ca sa faca abuzuri si sa ne ingradeasca libertatile. dar atat timp cat lumea nu pricepe si sta in case, merita sa sufere

    • @radu @gicu sosocarilor analfabeti functionali ce sunteti , e vorba de mancare, de consum

      @radu lumea cu creir pricere exatraordinar de bine ce se intampla, si lumea asta cu creier de obicei castiga mai bine, munceste si e diferita de lumea ta pentru care profilul de aurar arata ca e si pr..os .. t si sarac

  3. CE-S FLEACURILE ASTEA ?

    BARONII VOR CU GIROFAR ! ASTA E PRIORITATEA!

    • S-A FUMAT, DOCAMDATA NU LE DA PARTIDUL GIROFAR. LE DA PASAPORT DIPLOMATIC.

  4. PSD si PNL sunt la guvernare, producatorii trebuie sa vada ce inseamna asta pe pielea lor.

  5. Nu-i duce mintea sau nu-i lasă mafioții, nea Minea!
    Eu de 2 ani sustin permanent că cea mai bună soluție era impizitarea progresiva a tuturor veniturilor cu caracter permanent.
    Puteau începe cu impozit ZERO pe salariul minim și crește gradat astfel încât cele mai afectate să fie salariile si pensile nesimtite, inclusiv speciale.
    Realizai cel putin 3 probleme :
    1. Cea de etică și echitate socială.
    2. Masura este una de creștere a veniturilor sub medie fără efect inflaționist.
    3. Puteai aplica liniștit legile emise pe pensii și salarizare bugetară și evitai toate frustrările și scandalurile din ultimii 2-3 ani care în câteva săptămâni nu vor mai putea fi ținute in frâu.
    Hai, să fim sănătoși, că nu avem cu cine discuta!

    • Asa e sa impozitezi mai mult cartea si munca e „Cea de etică și echitate socială.” Cu oameni ca tine socialismul va inflori.

    • Dacă ție iti place în jungla asta, să fii sanitar!

    • Marcele, schimbarea sistemului fiscal ar fi de dorit, impozitul progresiv e folosit de aproape toate țările,dar fără anumite deduceri la investitii si educația copiilor nu e echitabil, dar pentru mine nu ar fi o plăcere să plătesc mai mult, eu am pensia peste 4 puncte, nu am lucrat la stat din 1990, martie…dar ma gandesc la cei cu salariu minim, alora chiar nu poti sa le mai faci nimic…aia sunt la fel de săraci ca cei cu ajutor social.

    • Bobitza, ai citit atent?!!! Salariul minim in mână de 2500 lei nu-i totuna cu 1500 lei!!!!!

    • Taxe 0 pe salariu minim inseamna un gol de 20% la bugetul de pensii și vreo 8% la sănătate…din salariu, 35% se duc pe asigurări sociale și sănătate,…iar salariu minim au 60% din salariați, să scutim primii 2500 de taxe e imposibil….

    • Bobitza, am impresia că nu prea ne înțelegem!
      Am zis eu că sunt pentru taxe zero?! Nu, doar pentru impozit progresiv pe venit, impozit care poate începe chiar cu zero! Mai clar de atat mi-e imposibil să fiu!

  6. Cand vorbea Nasui de masura asta , Catu facea pe pr0stul :N-avem bani tavares, numai de ciordit , pensii speciale si lucratori la stat…
    Ura!Ura!Ura! sau cum se striga in Rusia sovietica…

    • Nasui a zis în campania electorală, pe urmă dorea un domeniu gen Horeca, de proba… măsura asta ar aduce 100 de lei net fiecărui salariat, dar omori bugetele locale, 80% din impozitul pe venit se duce la local…cum o dai, tot la impozitare progresivă ajungi…adică e nevoie de 20% pentru ce depășește 5000 lei….

    • Nu distorsiona adevarul, că Năsui voia ceva cu totul diferit și inept! El cerea TAXE ZERO la salariul minim, nu impozit zero.
      E o mică -mare diferență!

  7. Oau! E ca și cum fraierii de la USR chiar știu despre ce vorbesc și vor binele cetățenilor! Incredibil, eu zic ca boborul să mai voteze o rundă USLAUR, că mai bine sărac rupt în decât sexo-marxist și ce mai zic ăia de la reteve.

    • vine simion-aur-de-la-rusi si se bate/pupa cu vreunul prin parlament de la USL si uita romasul se bucura de scandal si iar voteaza USL/aur-de-la-rusi

  8. Cred ca as deveni miliardar daca as primi cate un leu de fiecare data cand cineva a prezis ca se va intampla o catastrofa daca se maresc salariile sau pensiile…….

  9. Amarastenii cu salariul minim sau apropiat de acesta reprezinta baza impozitelor pe salarii in Romania. Si nu vreau sa supar acesti oameni dar un 5% impozit in plus pe venitul lor are efect in incasari de trei – patru ori mai mare decat un impozit suplimentar de 10% pe cele mai mari salarii. De aceea politicienii exita.

  10. Tot timpul când se vb de mărirea salariilor, alocațiilor sare sindicatul patronatelor ca nu se poate ca este o măsură inflaționistă ca nu sunt bani ca o sa dea faliment multe firme etc etc tot felul de tertipuri. Dar vezi ca luna de luna patronii își schimba suv , concediile extravagante, ba își mai iau câte o vila , ba dau la plozii lor lovelele sa își facă arogantele, sa spargă lovele prin cluburi au super mașini cu care fac liniuțe piruete accidente etc iar când vine vb de salarii vine potopul ca nu se poate . Niște mizerii.

  11. marind mereu foarte mult, in procente, salariile politicienilor , celor din administratie si unor categorii privilegiate de bugetari, pesedeii din echipa lui Daddy au crescut decalajul intre bogati si saraci si au facut ca munca productiva sa devina nerentabila. Anuntau de dimineata pana seara mariri de salarii, insa asta a dus la cresterea preturilor si impozitelor , iar de mariri au profitat numai privilegiatii. Se poate spune ca in cele trei decenii de dupa Revolutie pesedeii si-au pacalit mereu votantii, fiindca marirea decalajului amintit a dus la diluarea puterii de cumparare si la evaporarea economiilor celor cu venituri mici , adica tocmai situatia angajatilor din sfera productiei s-a inrautatit continuu.

  12. Marind mereu, in procente , salariile, pesedeii i-au favorizat pe cei cu salarii mari: politicieni, administratie, cateva categorii de bugetari privilegiate, iar pe langa acestia, la gramada, au beneficiat coruptii, incompetentii si pilele. Consecintele au fost : marirea decalajului intre bogati si saraci, si faptul ca munca productiva a devenit nerentabila.Se poate spune ca, in cele trei decenii de dupa 89, pesedeii si-au pacalit mereu electoratul naiv(echipa lui Daddy anunta de dimineata pana seara cresteri de salarii si pensii, ceea ce a determinat cresteri de preturi si impozite ) , insa marirea decalajului amintit a dus la diminuarea puterii de cumparare tocmai a celor cu castiguri mici( angajatii din productie, de la particulari; pensionari; tineri) si la evaporarea economiilor acestora .