Sorina Pintea se întoarce în funcţia de manager la spitalul din Baia Mare. Cât a fost ministru s-a suspendat din funcție, păstrându-și postul
Ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, că, după ce a fost adoptată moţiunea de cenzură, se va întoarce pe funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare „Constantin Opriş”. Ea a ocupat funcția până la preluarea portofoliului ministerial, când s-a suspendat din postul de manager, păstrându-și practic locul pentru când avea să nu mai fie în Guvern.
La fel a procedat și Tudorel Toader, care după ce a fost revocat din funcția de ministru al Justiției s-a întors în postul de rector al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, din care se suspendase.
„Eu mă întorc la Baia Mare manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constantin Opriş”, a spus Pintea.
Sorina Pintea este manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare din 2013, funcție din care s-a mai suspendat când a fost aleasă senator PSD, la finalul anului 2016. La scurt timp, în februarie 2017, a renunţat la locul din Parlament şi a revenit la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare, din care s-a suspendat din nou pentru a deveni ministru, la începutul anului 2018.
Întrebată vineri dacă se aştepta să cadă Guvernul în urma moţiunii de cenzură, Sorina Pintea a răspuns: „Nu, nu, dar aşa cum am spus moţiunea este un exerciţiu democratic de care a uzat Opoziţia, este normal, se întâmplă într-o democraţie. A fi ministru nu este o meserie. Ce m-a deranjat, să spun, a fost faptul că am constatat că loialitatea, bunul simţ şi cinstea sunt nişte chestiuni care nu prea au de-a face cu politica”.
Sorinei Pintea consideră că mandatul său de un an şi opt luni a fost unul scurt şi nu a avut timpul să finalizeze anumite proiecte:
„Vreau să spun că nu am avut timpul fizic de a finaliza anumite proiecte, să mă aplec asupra anumitor probleme, dar până la urmă a fost o perioadă scurtă. Un an şi opt luni nu înseamnă foarte mult într-un Minister al Sănătăţii. Este nevoie de continuitate şi de predictibilitate, dar mai ales este nevoie de consens. În general, vizavi de măsurile pe care le-am luat criticile nu au fost foarte multe şi asta îmi asum – am declarat şi declar în continuare: Sănătatea nu are culoare politică. Aici ar trebui cu adevărat să funcţioneze consensul”
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii