G4Media.ro

Șoșoacă: Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc. Niciodată! /…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Șoșoacă: Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc. Niciodată! / Reprezentanta SOS nu mai poate candida la prezidențiale, după ce Curtea Constituțională i-a invalidat candidatura

După ce Curtea Constituțională a votat pentru invalidarea candidaturii la prezidențiale a Dianei Șoșoacă, aceasta s-a dezlănțuit pe rețele de socializare, acuzând imixtiuni politice, amestecul UE, al evreilor și americanilor. Decizia eliminării reprezentantei SOS România din cursa electorală pentru președinția României a fost criticată și de reprezentanții PNL și USR. Atât liberalii cât și USR-iștii au apreciat că judecătorii Curții au intrat într-un joc politic, eliminarea Dianei Șoșoacă devenind un avantaj pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Deputatul liberal Florin Roman a scris că Marcel Ciolacu încearcă să-l aducă pe George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru a-i fi mai ușor să câștige președinția țării, pe modelul electoral din 2000, când Iliescu a ajuns în turul doi cu extremistul Vadim Tudor.

Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit împotriva lui George Simion, îndemându-și electoratul să nu-l voteze:  „Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc, cel mai mare trădător al neamului. Niciodată! Dacă vreți ceva, salvați-vă țara, nu stați în case, nu stați pe Tik-Tok, nu stați pe Facebook (…) Arată foarte clar că nu mai avem democrație, nici măcar nu mai avem România”, a spus Șoșoacă, într-un loive transmis pe rețele de socializare.

Acesta i-a chemat pe susținătorii săi la un miting, duminică dimineața, în fața Curții Constituționale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...