G4Media.ro

Șoșoacă susține că a dejucat o presupusă tentativă a lui Marcel Ciolacu…

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Șoșoacă susține că a dejucat o presupusă tentativă a lui Marcel Ciolacu și George Simion de a o împiedica să candideze la prezidențiale: Ne-am trezit că partidul SOS e inactiv fiscal, dar am rezolvat problema și putem participa la alegeri

Diana Șoșoacă, șefa partidului pro-rus SOS, a declarat joi că a fost ținta unei presupuse tentative orchestrate de Marcel Ciolacu și George Simion de a opri candidatura sa la prezidențiale. Ea a spus că partidul SOS a fost declarat inactiv fiscal de ANAF și că ar fi reușit să rezolve situația. Șoșoacă și Simion au electorate care se suprapun, iar o eventuală ieșire din cursa prezidențială a unui dintre ei ar putea să ducă la creșterea celuilalt.

Șoșoacă a explicat că efectul unei astfel de situații în care SOS e inactiv fiscal e imposibilitatea legală de a-și angaja un mandatar financiar, ceea ce ar însemna că partidul nu poate avea candidați nici la prezidențiale, nici la alegerile parlamentare.

Ea a dat vina pe contabila partidului, despre care a susținut că ar fi fost ”șantajată” să nu depună actele necesare la ANAF, și i-a blamat pe Ciolacu, Simion și serviciile secrete, fără să prezinte însă nici o dovadă.

”Ne-am trezit că suntem inactivi fiscal în sistemul ANAF, adică să nu mai pot angaja mandatar financiar, deci să nu mai pot merge mai departe cu candidatura. Nu ne-a fost comunicată această decizie. A fost pusă pe net de un grup infracțional organizat. De unde au avut ei acest act? Am sunat și mi-au spus că e posibil să fie o eroare. Aflu că contabila, angajată din martie, nu a depus bilanțul și nu s-a înregistrat în SPV. Doamna contabilă a fost șantajată să nu depună actele pentru SOS ca să nu candidez eu. Azi, după verificări, s-a înregistrat în SPV, a urcat toate actele și acum se așteaptă reactivarea partidului. Va avea o plângere penală din partea instituțiilor abilitate. Cine crezi că a dat decizia? Sunt oameni ai serviciilor secrete care vor să oprească SOS să candideze. Oameni care fac jocul lui Ciolacu împreună cu Simion. Dle Ciolacu, credeai că rămân lucrurile ascunse?”, a spus Șoșoacă într-un video postat pe rețelele sociale.

Șoșoacă a fost aleasă europarlamentar la alegerile din 9 iunie. Ea preia teze ale propagandei ruse și are un discurs anti-occidental.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Vai ce neam îngrijorat că nu participă reprezentanta aripii cu șorici la alegeri! A neamului.

  2. Ileana-Cloanța🙂 iar a uitat să își ia pastilele la timp!

  3. Radem, glumim, dar romanii din diaspora au bagat-o in parlamentul european. Romanii din diaspora o sa voteze si la prezidentiale.

  4. Și ce pierdere ar fi fost. Ne lipsește ca mahmureala după balul bobocilor