
Soţia fostului colonel SRI, Daniel Dragomir, a mers la Serviciul de Probaţiune pentru a fi luată în evidenţă. Ea a fost condamnată în același dosar cu soțul său, care a fugit din țară
Zoica Dragomir, soția lui Daniel Dragomir, condamnată la închisoare cu suspendare în acelaşi dosar cu fostul colonel SRI, s-a prezentat la Serviciul de Probațiune pentru a fi luată în evidenţă, a declarat pentru G4Media.ro Daniel Caraman, avocatul acesteia. Acest lucru înseamnă că ea s-a întors în ţară, întrucât, imediat după sentinţă, sursele G4Media.ro au precizat că Daniel Dragomir era alături de soţia sa în maşină când a părăsit România.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
- „Doamna Dragomir este în ţară de la început. A fost şi la Probaţiune pentru luarea în evidenţă.” a precizat avocatul Daniel Caraman pentru G4Media.ro.
Curtea de Apel București a condamnat-o pe Zoica Dragomir, în luna iunie, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru complicitate la trafic de influenţă, iar potrivit procedurilor, ea trebuia să fie luată în evidenţă de Serviciul de Probaţiune. Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni cu executare. După decizia instanţei, poliţiştii din Capitală au încercat să pună în executare condamanarea, însă la domiciliile acestora nu a fost găsit niciunul dintre cei doi.
Daniel Dragomir, fostul locotenent – colonel SRI a plecat pe 17 iunie din România, prin Arad, cu mașina, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. El era însoţit de soţia sa, mai precizau sursele. Cei doi au putut ieși din țară fără probleme pentru că, înainte de condamnare, nu aveau nici o interdicție de deplasare.
Sursa foto: facebook Daniel Dragomir
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
toti hotii la puscarie. :)))
Bine
te rog sa iti gasesti alt user, nu perilclita linistea forumului !
Probabil că e deja în Costa Rica. Vreo 2 ani și 8 luni o să-și schimbe zilnic hotelul și o să mănânce numai la restaurant. Va rupe facebook-ul de poze cu mâncărurile exotice ce-i intră la mațul gros. Nevastă-sa o să facă lunar naveta să-l viziteze.
Am mai văzut faza asta la una, Udrea. Omul de rând muncește 52 de saptamâni ca să-și permită 10 zile de vacanță. Ăștia stau cu anii, nu se știe cu ce bani pentru că, așa cum spun ei, n-au furat și n-au luat șpagă.
Sunt nevinovați, săriți, statul paralel…
Si doamna a lupta tot pentru propasirea neamului romanesc!
O familie model de infractori
Ce coincidenta, toti invitatii de serviciu de la Antena 3 se dovedesc in cele din urma a fi penali ca seful trustului de fake news ( turnatorul la securitate si infractorul Dan Voiculescu) .