G4Media.ro

Soția fostului președinte american Jimmy Carter, Rosalynn, a murit la vârsta de…

Sursa: Twitter/ The Carter Center

Soția fostului președinte american Jimmy Carter, Rosalynn, a murit la vârsta de 96 de ani

Rosalynn Carter, care în calitate de primă doamnă a lucrat neobosit pentru reforma sănătăţii mintale şi a profesionalizat rolul de soţie a preşedintelui, a murit duminică, la vârsta de 96 de ani, potrivit Centrului Carter, relatează cnn.com, citată de News.ro.

Rosalynn Carter a trecut în nefiinţă în pace, alături de familie, în locuinţa sa din Plains, Georgia, a precizat centrul într-un comunicat.

„Rosalynn a fost partenera mea egală în tot ceea ce am reuşit să realizez”, a declarat soţul ei, fostul preşedinte Jimmy Carter. „Ea mi-a oferit îndrumări înţelepte şi încurajări atunci când am avut nevoie. Atâta timp cât Rosalynn a fost în această lume, am ştiut întotdeauna că cineva m-a iubit şi m-a susţinut.”

Centrul Carter anunţa vineri că fosta primă doamnă a început să primească îngrijiri paliative. Ea a fost diagnosticată cu demenţă în luna mai. Soţul ei a început să primească îngrijiri paliative la domiciliu în februarie 2023, după o serie de internări în spital.

Jimmy Carter a fost învins în mod categoric de Ronald Reagan la patru ani după ce a fost ales. Singurul său mandat la Casa Albă a inclus încheierea unui rar acord de pace între Israel şi Egipt, care continuă până în prezent, dar a fost marcat şi de o inflaţie galopantă şi de criza ostaticilor din Iran. În tot acest timp, Rosalynn i-a fost alături şi, adesea, i-a şoptit la ureche.

Soţii Carter au redefinit şi au revoluţionat post-preşedinţia şi, prin eforturile lor comune, au lucrat pentru pacea mondială şi drepturile omului în numele Centrului Carter, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Atlanta, fondată pentru „a face pace, a lupta împotriva bolilor şi a crea speranţă”.

După ce a părăsit Casa Albă, cuplul a călătorit în puncte fierbinţi din întreaga lume, inclusiv în Cuba, Sudan şi Coreea de Nord, monitorizând alegerile şi lucrând pentru eradicarea unor boli tropicale neglijate. Jimmy Carter a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002.

„Centrul Carter este o moştenire comună. Ea a fost acolo săpând latrine chiar lângă el”, a declarat prietena familiei Carter, Jill Stuckey, lider la Biserica Baptistă Maranatha, unde ambii soţi Carter au mers şi unde Jimmy Carter a predat la şcoala de duminică.

Cea mai durabilă moştenire individuală a lui Rosalynn Carter va fi reprezentată de eforturile sale de a diminua stigmatul legat de persoanele cu boli mintale şi de lupta sa pentru paritate şi acces la tratamentele de sănătate mintală. De asemenea, ea şi-a dedicat timpul Institutului Rosalynn Carter pentru îngrijitori din cadrul universităţii sale, Georgia Southwestern State University, pentru a ajuta familiile şi îngrijitorii profesionişti care trăiesc cu dizabilităţi şi boli.

În 1999, preşedintele de atunci, Bill Clinton, le-a acordat soţilor Carter Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă a ţării. El a spus că soţii Carter „au făcut mai multe lucruri bune pentru mai mulţi oameni din mai multe locuri decât orice alt cuplu de pe Pământ”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O doamna!!!