Soția premierului canadian Justin Trudeau a anunțat că s-a vindecat de coronavirus: Știința și compasiunea ne vor scoate din această criză
Sophie Gregoire Trudeau, soţia premierului Canadei, Justin Trudeau, s-a vindecat de coronavirus, după cum a anunţat chiar ea într-o postare făcută sâmbătă seara pe Facebook, transmite dpa, citată de Agerpres.ro.
„Mă simt mult mai bine şi am primit avizul medicului meu şi al Centrului de Sănătate Public din Ottawa”, a scris soţia premierului canadian, cerându-le concetăţenilor săi să stea acasă pentru a preveni răspândirea coronavirusului şi să rămână conectaţi cu ajutorul tehnologiei, evitând să se întâlnească fizic.
„Cred cu putere că ştiinţa şi compasiunea ne vor scoate din această criză. Aceasta înseamnă să ascultăm şi să respectăm protocoalele medicale şi să rămânem acasă deocamdată. Acestea sunt timpuri dificile. Ştiu că nu-i uşor să fii singur – suntem cu toţii fiinţe sociale, inclusiv eu!”, a scris Gregoire Trudeau, care s-a autoizolat de când a fost testată pozitiv pentru COVID-19, la jumătatea lunii martie, după o călătorie la Londra.
Deşi nu avea simptome, Justin Trudeau a anunţat că şi el s-a autoizolat şi a lucrat de acasă.
La scurt timp după ce soţia sa a anunţat că s-a vindecat de COVID-19, Justin Trudeau a lăsat să se înţeleagă, în cursul unui briefing de presă, că intenţionează să rămână acasă, cu familia, chiar dacă perioada de autoizolare de 14 zile s-a încheiat. „Vom continua să respectăm recomandările experţilor în sănătate. Şi, aşa cum trebuie să facă toată lumea, vom continua să rămânem acasă, să ne izolăm cât putem mai mult, să ieşim doar dacă este absolut necesar”, a explicat el, citat de AFP.
În Canada au fost înregistrate peste 5.000 de cazuri confirmate de coronavirus, între care 60 de decese, potrivit unui bilanţ întocmit de Johns Hopkins University.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank