G4Media.ro

Soţul Angelei Merkel, despre persoanele nevaccinate din Germania: Este surprinzător că o…

Sursa Foto: Captură Youtube

Soţul Angelei Merkel, despre persoanele nevaccinate din Germania: Este surprinzător că o treime din populaţie nu respectă dovezile ştiinţifice. Acest fapt se datorează, parţial, leneviei şi comodităţii germanilor

Joachim Sauer, soţul cancelarului german Angela Merkel, a renunţat marţi la stilul rezervat care a marcat de obicei declaraţiile sale publice şi a deplâns „lenevia” germanilor care ezită încă să se vaccineze împotriva COVID-19, informează AFP, citat de Agerpres.

Joaquim Sauer, care a fost până la pensionarea sa din anul 2017 profesor de chimie cuantică la Universitatea Humboldt din Berlin şi este considerat unul dintre cercetătorii de top din acest domeniu, a evitat să discute subiecte politice în timpul celor 16 ani în care soţia lui a deţinut funcţia de cancelar al Germaniei.

De asemenea, el nu a acceptat să joace rolul de consort al unei personalităţi politice, refuzând să o însoţească pe Angela Merkel în majoritatea vizitelor ei oficiale şi limitându-şi declaraţiile publice la cercetările sale ştiinţifice şi la pasiunea lui pentru operele compozitorului Richard Wagner, scrie Reuters.

Aflat în această săptămână la Torino pentru a fi inclus în Academia de Ştiinţe din Italia, Joachim Sauer a abordat, pe scurt, o chestiune care a dominat ultimii doi ani din mandatul de cancelar al soţiei sale.

„Este surprinzător că o treime din populaţie nu respectă dovezile ştiinţifice. Acest fapt se datorează, parţial, leneviei şi comodităţii germanilor”, a declarat el într-un interviu acordat cotidianului italian La Repubblica, preluat marţi de cotidianul german Die Welt.

„Celălalt grup (de germani nevaccinaţi, n.r.) este constituit din persoane care respectă o convingere personală, un fel de reacţie ideologică la ceea ce ei consideră o dictatură a vaccinării”, a deplâns soţul Angelei Merkel, precizând că această stare de fapt se manifestă „pentru toate nivelurile de educaţie, inclusiv pentru universitari, medici şi oameni de ştiinţă”.

Vorbind despre „respingerea cunoştinţelor ştiinţifice”, Joachim Sauer consideră că „această atitudine a existat probabil dintotdeauna la anumite persoane, dar ea nu a fost niciodată atât de evidentă ca acum”.

„Cu toate acestea, asistăm în prezent la un mare succes al ştiinţei. Nimeni nu ar fi pariat că vom avea un vaccin într-un timp atât de scurt. A fost un miracol”, a adăugat el, cu câteva zile înainte de încheierea mandatului de 16 ani al cancelarului Angela Merkel.

Cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19 este şi cel mai sever în Germania, unde spitalele încep să se umple cu pacienţi nevaccinaţi, iar protecţia oferită de primele vaccinări începe să se diminueze.

În Germania, precum şi în Austria, rata de vaccinare cu schemă completă este de circa 68%, mult mai mică decât cele înregistrate în alte ţări din vestul Europei, precum Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia şi Portugalia.

Mulţi experţi în politici de sănătate publică consideră că această diferenţă a fost cauzată de dezinformările legate de presupusele pericole generate de vaccinurile anti-COVID-19. Joachim Saeur consideră că diferenţa dintre Germania şi alte ţări europene privind vaccinarea subliniază importanţa programelor care vizează atragerea tinerilor către cariere în domenii ştiinţifice. „Ştiinţa este importantă şi ar fi bine ca tot mai mulţi tineri să i se dedice”, a adăugat soţul Angelei Merkel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Awwww, ce politically correct a fost el. Ăia o treime din „nemți” care nu se vaccinează sunt probabil 3 sferturi români, bulgari turci, etc. Cei mai daco-traci din oamei, cum zicea Strabo.

    • Du-te si numara-i tartane si numara-mi si mie ouale while you are at it.

    • O treime din nemti sunt vreo 35 milioane …..care v-a donat vaccinul voua astora care ati alergat dupa hartie igienica acu un an.Apropo ….fuga repede sa faceti provizii ca un lucru e clar Vaccinul are zeama de varza in el….

    • Lucrez în Germania. Șeful meu e Neamț get beget și nu vrea sa audă de vaccin. Și ca el mai sunt mulți. Asa ca Las-o balta cu romanii și bulgarii.

    • Germania e rasă superioară. Se vede și la istorie. Comentezi degeaba tulth. Dacă ție îți e frică de aia cu coasa vaccinează-te că tot nu scapi. Dacă ești slab. Mai bine vezi că s-au scumpit alimentele la noi. Săracii parlamentari or spune că s-au scumpit de la pandemie și că nu ne vaccinăm. Data viitoare să votezi pandemia. Că aia îți dă mâncare. Și să te mai vaccinezi ( pentru alt virus). Te rog. Lasă prostiile.

  2. Clasa conducătoare, nobilimea, deh… zice ca neamtu e de o lenevie de pute pământul sub el. Sa va mai aud eu ca Germania in sus și in jos. Noroc cu arabetii și magrebienii care i-a importat soția domnului de mai siusca mai muncește cineva in jarmania…

  3. In calitate de ce vorbeste sotul Angelei?

  4. Se dovedește ineficiența vaccinului. Din moment ce deținătorii certificatului verde pot circula liber , aceștia sunt principalii transmițători ai virusului, pentru că multi sunt asimptomatici. Testarea este nedorită deoarece ar demonstra ce am scris in prima propoziție.

  5. Cică sa fim recunoscători ca stinta a reușit sa facă un vaccin asa de repede ,când tot stinta a făcut virusul asta ,virus cică, și cum naibii se face ca de câteva luni se zice ca o treime din populația Germaniei care nu sau vaccinat umple spitalele chiar și acum..din treimea aia în lunile astea nu au mai ieșit din spitale :)) și sa fim sinceri nu cred ca spitalele Germaniei au capacitate doar pentru o treime din populație:)) ..ăștia numai știu cum sa facă sa oblige lumea sa se vaccineze , cei cert sau vaccinat persoanele în vârstă și apoi restul care au frica ca numai pot circula și etc. Toate persoanele care mi-au zis ca sau vaccinat au spus ca cauza ie ca numai pot merge încolo si încoace nici de cum ca se preocup de sănătatea lor.. 0_0

  6. „Aflat în această săptămână la Torino pentru a fi inclus în Academia de Ştiinţe din Italia, Joachim Sauer a abordat, pe scurt, o chestiune care a dominat ultimii doi ani din mandatul de cancelar al soţiei sale”
    Bai ce coincidenta … Tocmai acum sa ai pozitia asta ?! Auzi si tu , lenevie :)) de lenesi nu va mai asculta nebunii astia …hmmmm… I a scoate ti pe Hitler din voi si aratati arta fascismului ca sa se invete toata lumea cum e noua democratie . Si asa pe voi nu va certa Bruxelles ul.cand puneti mai presus legile voastre decat cele europene , aveti certificat roz probabil …altii nici verde

  7. Este un punct de vedere și atît ,dece să mă pierd în comentarii inutile .

  8. Worldometer : Germania
    Numarul de cazuri zilnice a batut recordul, e de 2 ori mai mare decat maximele valurilor precedente.
    La fel numarul cazurilor active.
    Numarul de decese e deocamdată mai mic, dar asta nu înseamnă neaparat ca vaxx-ul e eficient.
    In toate epidemiile, numarul de decese scade principial in timp. Altfel, omenirea disparea deja.

  9. Poate că nu numai românii și bulgarii sunt „idioții Europei” ci și treimea de germani disciplinați și nevaccinați .

  10. Individul asta chiar este prost, sau poate rau intentionat! Care dovezi stiintifice, mai trogloditule, toate datele despre vaccinurile Pfizer sunt secretizate pana in 2076! Despre ce dovezi stiintifice vorbesti dumneata? Vorbe goale stie sa spuna toata lumea, dar ce s-a gasit in serurile alea de catre investigatori independenti te duce cu gandul la genocid.