Soțul fostei șefe DIICOT, Dan Hosu, a murit/ El ar fi suferit de o boală incurabilă / Ministrul Predoiu, acuzat că s-a antepronunțat în dosarul în care era judecat
Soțul fostei șefe DIICOT, Dan Hosu, a murit, potrivit unui anunț postat pe Facebook de fiul său, Vlad Hosu. El ar fi suferit de o boală incurabilă, potrivit unor apropiați ai familiei. Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a fost acuzat că s-a antepronunțat în dosarul său, declarând că ar fi fost achitat, deși procesul se afla în curs de judecată, următorul termen fiind stabilit pentru data de 7 februarie.
Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017 pentru trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită.
Alături de el, au mai fost trimiși în judecată Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administrație al Carpatica Asig Sibiu, un alt polițist, Cătălin Marian Cataramă, și patronul unei firme, Ion-Sorin Tatu.
Soțul șefei DIICOT este acuzat că ar fi ajutat-o pe Angela Toncescu să influențeze deciziile de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obțină avizul pentru numirea în funcția de președinte al CA al Carpatica Asig, dar și pentru ca autoritatea să nu ia decizii nefavorabile societății de asigurări patronate de Dan Ilie Carabulea. (Detalii aici)
În 24 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Hosu pentru acuzaţiile trafic de influenţă şi dare de mită şi l-a condamnat la 3 ani de închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi pentru instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, decizia nefiind definitivă.
Context
Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, în data de 18 ianuarie, chiar în ziua în care Guvernul ar fi adoptat lista reviziută care o include pe judecătoarea Claudia Jderu în lista propunerilor pentru CEDO, că soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost achitat. Claudia Jderu este una dintre judecătoarele din completul care îl judecă pe Dan Hosu, alături de judecătoarea Sabina Adomniței, despre care G4Media.ro a scris că a urcat spectaculos în carieră în mai puțin de doi ani, de la Judecătoria Iași la Curtea de Apel București.
Șapte organizații membre ale Grupului „ONG-uri pentru cetățean” au publicat, joi, o scrisoare deschisă prin care cer demisia ”imediată” a ministrului Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă. ONG-urile reclamă ”o succesiune de fapte care indică un posibil amestec al ministrului Justiției, dl. Cătălin Predoiu, într-un dosar de corupție aflat în dezbaterea instanței”, cu referire la dosarul soțului fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu.
”Considerăm că dl. Predoiu și-a depășit mult atribuțiile de ministru, iar toată evoluția faptelor ridică suspiciuni rezonabile cu privire la o încercare de mușamalizare a unei intervenții politice în justiție. În aceste condiții, considerăm că dl. Predoiu este incompatibil moral cu poziția de ministru al Justiției și solicităm demisia sa imediată”, arată ONG-urile semnatare.
Poziția acestora vine după ce G4Media a dezvăluit că Predoiu s-a întâlnit la Ministerul Justiției pe data de 19 ianuarie cu Claudia Jderu, una dintre judecătoarele din dosarul Hosu.
Guverul susține, într-o serie de precizări transmise miercuri seară G4Media.ro, că lista revizuită pentru CEDO, care o include pe judecătoarea Claudia Jderu, nu a fost adoptată în data de 19 octombrie 2022, așa cum însuși guvernul a anunțat la vremea respectivă, și că memorandumul a fost doar discutat în guvern iar decizia ”a fost amânată”. Comunicarea adoptării memorandumului cu lista reviziuită ar fi fost o ”eroare materială”, mai arată guvernul, care ar fi fost corectată. Guvernul anunță că lista revizuită ar fi fost aprobată pe data de 18 ianuarie 2023, la propunerea ministrului justiției, la ”rubrica confidențiale” și că acesta ar fi motivul pentru care informația nu a fost comunicată la momentul adoptării memorandumului cu lista de judecători propuși de România pentru CEDO.
Decizia va aparține Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care va alege viitorul judecător al României la CEDO.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
57 comentarii