G4Media.ro

Spania a adoptat un plan de peste două miliarde de euro împotriva…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Spania a adoptat un plan de peste două miliarde de euro împotriva secetei

Guvernul de stânga al Spaniei a adoptat joi un pachet de măsuri în valoare de peste 2 miliarde de euro pentru combaterea secetei, a deficitului de apă şi pentru a ajuta agricultura, informează AFP, citată de Agerpres.

Spania se confruntă în prezent cu o secetă dramatică, nivelul bazinelor de acumulare din ţară – care stochează apa de ploaie pentru a o putea utiliza în timpul lunilor mai secetoase – a scăzut în prima săptămână din luna mai la 48,9% din capacitatea lor şi chiar până la procente mult mici mici în Catalonia şi Andaluzia, regiunile cele mai afectate.

Noile măsuri de urgenţă au fost prezentate în faţa presei la finalul unei şedinţe extraordinare a Consiliului de miniştri dedicate acestei teme, ilustrând în acelaşi timp urgenţa situaţiei şi importanţa pe care i-o acordă guvernul socialist condus de Pedro Sanchez.

Planul a fost adoptat cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor municipale şi regionale, pentru care tema apei a devenit un subiect central al dezbaterilor, ceea ce a determinat opoziţia de dreapta să acuze executivul spaniol de „electoralism”.

Din totalul de 2,19 miliarde de euro, aproape două treimi (1,4 miliarde de euro) vor fi utilizate pentru construirea de noi infrastructuri cu scopul de a remedia penuria de apă, mai ales uzine de desalinizare a apei de mare şi sisteme care cresc gradul de reutilizare a apelor uzate.

Restul sumei (784 milioane de euro) va fi alocată sub forma unui ajutor pluridisciplinar pentru agricultură, din care aproape jumătate pentru ajutorarea crescătorilor de animale şi a producătorilor de lapte.

„Spania este o ţară obişnuită să înfrunte perioade de secetă, dar din cauza schimbărilor climatice, avem o incidenţă mult mai mare a episoadelor caniculare, devenite mai frecvente şi mai intense”, a declarat ministrul spaniol pentru Tranziţie ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă.

Penuria de apă cu care se confruntă ţara iberică i-a făcut pe mulţi agricultori să renunţe la însămânţările de primăvară, mai ales la culturi de cereale şi oleaginoase, riscând să provoace astfel penurii alimentare şi o creştere explozivă a preţurilor pentru produsele vizate.

După un an 2022 deja foarte rău prin prisma ploilor şi a temperaturilor, Spania a înregistrat în acest an cea mai călduroasă şi mai secetoasă lună aprilie de după anul 1961, ce a marcat începutul seriei statistice de date folosite ca termeni de comparaţie de Agenţia meteorologică spaniolă (AEMET).

Principalul sindicat al agricultorilor din Spania, COAG, a estimat că 60% din terenurile agricole spaniole sunt în prezent „asfixiate” din cauza lipsei de precipitaţii, în timp ce sud-estul ţării, graţie unor irigaţii intense, este considerat „grădina de legume a Europei”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...