G4Media.ro

Spania face încă un pas în sprijinul pentru Palestina / Este posibil…

Sursa foto: CHIP SOMODEVILLA / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

Spania face încă un pas în sprijinul pentru Palestina / Este posibil ca recunoașterea statului palestinian să se facă în comun cu Irlanda, Malta și Slovenia pe data de 21 mai – El Mundo

Articol de Marina Pina – Întâmplător, în ziua în care Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York a votat rezoluția care acordă noi „drepturi și privilegii” Palestinei, la Washington, secretarul de stat, Antony Blinken, a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul spaniol al Afacerilor Externe, José Manuel Albares. O întâlnire între două administrații cu o poziție diferită cu privire la modul de a proceda la recunoașterea Palestinei și în care o mare parte a conversației – care a durat o oră și jumătate – a fost ocupată de pacea în Orientul Mijlociu, potrivit Rador Radio România.

Statele Unite au exprimat în nenumărate rânduri că dezbaterea privind recunoașterea statului palestinian ar trebui să aibă loc după un acord prealabil cu Israelul. Spania, însă, a luat deja decizia de a recunoaște statul palestinian. Executivul lui Pedro Sánchez a făcut din această inițiativă una dintre promisiunile electorale și a inclus-o în cadrul programului său de guvernare. În urmă cu câteva săptămâni, Sánchez a anunțat și că recunoașterea va avea loc în prima jumătate a anului.

Odată luată această decizie, atât Sánchez, cât și Ministerul Afacerilor Externe, cu Albares la cârmă, și-au concentrat eforturile internaționale pe poziționarea ca mediatori în conflict, pe de o parte, și, pe de altă parte, pe strângerea de sprijin pentru recunoașterea Palestinei.

După numeroase turnee, Spania a determinat Irlanda, Malta și Slovenia să se angajeze să recunoască statul palestinian. Este posibil ca această recunoaștere să se facă în comun în următoarele săptămâni, probabil pe 21 mai. Albares nu a vrut să recunoască data în niciun moment, însă, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat într-un interviu la Radio Nacional că va fi în acea zi.

În demersurile de sprijinire în continuare a Palestinei, la 9 mai, Spania s-a alăturat co-sponsorizării rezoluției Națiunilor Unite prin care Consiliul de Securitate este favorabil intrării Palestinei în organizație, devenind astfel al 194-lea membru al ONU. Inițiativa a fost sponsorizată de 32 de țări și multe altele li s-au alăturat, până când numărul acestora a depășit 70, inclusiv Spania, înainte de vot.

În cele din urmă, votul s-a încheiat cu o majoritate covârșitoare în favoarea statului palestinian. Mai exact, 143 de țări au votat pentru, 9 împotrivă și 25 s-au abținut. Rezoluția aprobată de Adunare și fără caracter obligatoriu conferă Palestinei noi puteri care depășesc statutul său actual de „stat observator nemembru” și care definesc participarea acesteia la Adunarea Generală, dar precizează că nu va avea dreptul să voteze și nici nu va putea candida în organizațiile Națiunilor Unite, potrivit EFE.

Spania, așa cum a anunțat deja ministrul, a votat pentru, în timp ce Statele Unite au votat împotrivă. Și cu această discrepanță importantă de perspectivă, Blinken și Albares s-au întâlnit la Washington. „Tony Blinken respectă poziția suverană a Spaniei și nu a emis nicio opinie în această privință”, a spus șeful diplomației spaniole. Potrivit spuselor sale, „conversația nu a fost abordată în acești termeni”.

Albares a insistat: „Nu am venit să-l informez pe Blinken despre recunoaștere, este o decizie suverană a Spaniei. Am fi vorbit la fel dacă recunoașterea ar fi avut loc deja sau dacă urma să aibă loc. Am convenit că dorim obţinerea păcii”. În plus, el a amintit că „recunoașterea face parte din acțiunile Spaniei pentru a aduce pacea. Nu am observat să apară niciun tip de discrepanță. Ne-am concentrat asupra modului de a ne asigura că pacea revine. Pe asta ne-am concentrat”.

Votul care a avut loc vinerea aceasta în Adunarea Generală a Națiunilor Unite a arătat încă o dată singurătatea tot mai mare a țărilor care susțin Israelul. Deși președintele Statelor Unite, Joe Biden, a înăsprit presiunea asupra premierului israelian, Benjamin Netanyahu, avertizând chiar și despre posibilitatea de a nu mai trimite arme, americanii continuă cu sprijinul lor în organizațiile internaționale.

Pe 18 aprilie, Statele Unite au respins o rezoluție care a avut un sprijin larg în Consiliu și care ar fi deschis calea pentru ca Palestina să devină membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite, lucru la care palestinienii aspiră de mult și pentru evitarea căruia a lucrat Israelul. Ambasadorul adjunct al SUA la ONU, Robert Wood, a declarat joi că administrația președintelui Joe Biden se opune rezoluției adunării, potrivit Associated Press (AP). Dar, spre deosebire de acea perioadă în Consiliul de Securitate, unde Statele Unite au drept de veto, în Adunarea Generală nu au.

Criza umanitară cu care se confruntă palestinienii din Gaza și moartea a peste 34.000 de oameni pe teritoriu au stârnit indignarea mai multor țări în mai multe ședințe de consiliu și adunare. Vărsarea de sânge a dezlănțuit chiar şi proteste ale studenților americani, care se află în campusuri.

Proiectul inițial al rezoluției adunării a fost modificat semnificativ pentru a răspunde nu numai preocupărilor Statelor Unite, ci și ale Rusiei și Chinei, au declarat diplomații consultați de Associated Press. Astfel, propunerea finală elimină formularea care ar pune Palestina „la același nivel cu statele membre”. Și, pentru a răspunde preocupărilor Chinei și Rusiei, ar decide „pe o bază excepțională și fără a crea un precedent” să adopte drepturile și privilegiile din anexă.

Președintele palestinian de atunci Mahmoud Abbas a prezentat pentru prima dată cererea Autorității Palestiniene de a adera la ONU în 2011. Tentativa a eșuat deoarece palestinienii nu au primit sprijinul minim necesar de la 9 din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate. La votul Consiliului de Securitate din 18 aprilie, palestinienii au primit mult mai mult sprijin pentru calitatea de membru deplin la ONU. Votul a fost de 12 membri pentru, Regatul Unit și Elveția s-au abținut, iar Statele Unite au votat împotrivă și au respins rezoluția.

Ministrul israelian de Externe Israel Katz a descris votul din Adunarea Generală a ONU drept o „decizie absurdă” pe care a considerat-o „o recompensă pentru teroriștii Hamas”.

Sursa: EL MUNDO / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Și politica oficială a României este în favoarea existenței a două state.