Spania în alertă din cauza celui de-al treilea val de canicula, după ce incendiile au distrus în weekend 1.000 de hectare de teren
Cele trei incendii care au distrus în total peste 1.000 de hectare de teren în weekend în Spania se aflau luni dimineaţă sub control, însă cea mai mare parte a ţării se află în alertă în prima zi a unui nou val de caniculă, cel de-al treilea din această vară, relatează AFP, citată de Agerpres.
Mai multe provincii din Andaluzia (sud), Castilia-La Mancha (centru) şi Extremadura (vest) au fost plasate sub alertă portocalie, cu temperaturi care ar putea ajunge luni la 43 de grade Celsius, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet).
Aproape toată Andaluzia şi Extremadura, precum şi sudul Castilla-La Mancha, sunt sub alertă roşie de risc de incendii, în timp ce alerta portocalie predomină în aproape toate celelalte regiuni, potrivit Aemet.
Cel de-al treilea val de caniculă din această vară, care afectează întreaga Peninsulă Iberică, ar urma să dureze până joi şi intervine după un weekend intens pentru pompierii spanioli.
Incendiul care a izbucnit duminică după-amiază la mai puţin de zece kilometri de oraşul Cadiz (Andaluzia) a fost „stabilizat” cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a anunţat pe reţeaua Twitter, redenumită ”X”, Serviciul regional pentru incendii forestiere (Infoca).
Flăcările au cuprins o pădure de pini din apropierea oraşului Puerto Real, provocând închiderea temporară a autostrăzii care duce la Cadiz, oraş turistic, şi mobilizând câteva zeci de pompieri pe parcursul nopţii.
Un alt incendiu, aflat sub control, a afectat circa 450 de hectare de teren în provincia andaluză Huelva între sâmbătă şi duminică.
Catalonia şi Andaluzia sunt cele două regiuni din Spania cele mai afectate de o secetă intensă care favorizează răspândirea incendiilor.
Peste 70.000 de hectare au ars în Spania de la începutul anului, departe de recordul trist din 2022, când peste 300.000 de hectare de teren au fost distruse de flăcări, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere (Effis).
Experţii consideră că numărul tot mai mare al acestor valuri de căldură, precum şi creşterea duratei şi a intensităţii lor sunt o consecinţă a schimbărilor climatice.
Spania, al cărei teritoriu este ameninţat în proporţie de 75% de deşertificare, potrivit ONU, este cea mai afectată de acest fenomen dintre toate ţările din Europa de Vest.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank