Spania: Începe, la Tribunalul Suprem, procesul istoric împotriva a 12 lideri separatişti catalani
La Tribunalul Suprem al Spaniei începe marţi procesul istoric în care 12 lideri ai mişcării separatiste catalane vor fi judecaţi pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei prin referendumul din octombrie 2017, declarat ilegal de Madrid, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
‘Acesta este procesul cel mai important pe care l-am organizat (de la restabilirea) democraţiei’, după moartea dictatorului Francisco Franco în 1975, a declarat recent preşedintele Tribunalului Suprem, Carlos Lesmes.
După ce au organizat la 1 octombrie 2017 un referendum de independenţă interzis de justiţia spaniolă, separatiştii au proclamat la 27 octombrie acelaşi an o republică catalană independentă, declanşând cea mai gravă criză constituţională din Spania de la sfârşitul dictaturii franchiste.
Personajul principal al tentativei de secesiune, fostul lider catalan Carles Puigdemont, refugiat în Belgia, va fi marele absent pe banca acuzaţilor, dat fiind că în Spania infracţiunile grave nu pot fi judecate în contumacie.
Inculpatul principal va fi fostul său adjunct, Oriol Junqueras, împotriva căruia parchetul a cerut 25 de ani de închisoare.
Împotriva celorlalţi 11 inculpaţi – fosta preşedintă a parlamentului catalan, mai mulţi ‘miniştri’ regionali şi responsabilii asociaţiilor separatiste ANC şi Omnium Cultural – sunt cerute pedepse mergând de la 7 la 11 ani de detenţie.
Nouă inculpaţi sunt judecaţi pentru rebeliune, agravată de delictul de deturnare de fonduri publice în cazul a şase dintre ei, şi se află în detenţie preventivă, unii de peste un an.
Procesul, la care au fost acreditaţi peste 600 de jurnalişti spanioli şi străini, va începe la ora locală 10:00 (09:00 GMT) şi va fi transmis în direct la televiziune.
În total vor fi audiaţi aproape 600 de martori, printre care şi Mariano Rajoy, şef al guvernului spaniol la data referendumului.
Se aşteaptă ca procesul să se întindă pe durata a cel puţin trei luni, iar verdictul să fie pronunţat cel mai devreme în iulie.
Pe durata procesului sunt prevăzute câte trei audieri săptămânale. Cea de marţi, la care va asista şi noul şef al executivului catalan, Quim Torra, ar urma să se limiteze la chestiuni de procedură.
Separatiştii denunţă ‘o farsă’ şi un proces politic, şi au lansat o chemare la manifestaţie la Barcelona pentru marţi, la ora 19:00 (18:00 GMT).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii