G4Media.ro

Spania: Inflația, la cel mai scăzut nivel din iulie 2021

Sursa foto: European Council

Spania: Inflația, la cel mai scăzut nivel din iulie 2021

Prețurile de consum în Spania au crescut în luna mai cu 3,2% în ritm anual, marcând o încetinire față de creșterea de 4,1% înregistrată în aprilie, potrivit datelor finale publicate marți de Institutul Național de Statistică (INE), transmite agenția Reuters, citată de boursorama.com.

Cifra din luna mai confirmă atât estimarea preliminară publicată de INE în urmă cu două săptămâni, cât și pe cea a analiștilor chestionați de Reuters.

Rata anuală a inflației nu a mai fost atât de scăzută din iulie 2021, când s-a situat la 2,9%.

Indicele a rămas neschimbat de la o lună la alta în luna mai.

Inflația alimentelor, de 12% în ritm anual, și-a continuat luna trecută tendința de scădere, datorită prețurilor mai mici la produse de bază precum laptele, brânza, ouăle și peștele, a precizat INE.

Ministrul Economiei, Nadia Calviño, a declarat luni că Spania nu va reintroduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimentele de bază, o măsură aprobată inițial până la sfârșitul acestei luni, până când nivelul prețurilor nu va fi „mai adecvat”.

Inflația de bază, care exclude prețurile volatile ale alimentelor proaspete și ale energiei, a fost de 6,1% pe an în luna mai, în scădere de la 6,6% în aprilie, a precizat INE.

Moderarea prețurilor la alimente, combustibili și electricitate se află la originea încetinirii ratei anuale a inflației începând cu luna martie, a precizat marți Ministerul Economiei într-un comunicat.

Inflația armonizată la standardele europene a fost confirmată la 2,9% în ritm anual în luna mai, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bravo 🇪🇸…
    Asta se numește NORMALITATE.