Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea/ Unele state europene vor avea acces la date
Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public, a anunţat luni ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Într-un interviu acordat postului de televiziune La Sexta, ministrul a reamintit că în Spania vaccinarea nu va fi obligatorie. În privinţa persoanelor care nu vor să se vaccineze, ”ceea ce vom face, va fi un registru care, în plus, va fi accesibil altor ţări europene”, a continuat el, precizând că se referă la acele ”persoane cărora li s-a propus (vaccinarea), dar care pur şi simplu au refuzat”.
Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”.
Declaraţia sa survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.
Spania, una dintre ţările europene cele mai greu lovite de pandemie, cu peste 50.000 de decese conform datelor oficiale, a început duminică vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech. Guvernul de la Madrid şi-a stabilit ca ţintă vaccinarea a circa 2,5 milioane de persoane – din categoriile prioritare sau cele mai vulnerabile – până la sfârşitul lunii februarie şi să ajungă până în vară la 15-20 de milioane de persoane vaccinate, dintr-o populaţie totală de circa 47 de milioane de locuitori.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii