Spaniolul Josep Borrell, confirmat oficial drept viitor șef al diplomației europene
Statele UE l-au nominalizat oficial pe spaniolul Josep Borrell ca viitor şef al diplomaţiei europene după ce Federica Mogherini va părăsi funcţia la sfârşitul lunii octombrie, a anunţat luni Consiliul European, după ce el a fost desemnat în iulie, informează DPA, citată de Agerpres.
Consiliul l-a numit oficial pe ministrul spaniol de externe după ce a primit unda verde din partea preşedintei alese a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 26 iulie, a declarat luni un purtător de cuvânt la Bruxelles.
Pentru ca el să-şi asigure mandatul, care va dura până la sfârşitul lunii octombrie 2024, Borrell trebuie mai întâi să primească aprobarea Parlamentului European împreună cu toţi noii membri ai comisiei.
Socialistul Borrell a ocupat funcţia de ministru de externe în cabinetul prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez din iunie 2018. Economistul, în vârstă de 72 de ani şi educat la Universitatea Stanford, a fost implicat în politica spaniolă de la sfârşitul anilor 1970 şi a deţinut o serie de posturi diferite.
Borrell are experienţă şi în afara politicii spaniole. El a condus Institutul Universitar European de la Florenţa din 2010 până în 2012 şi a fost preşedinte al Parlamentului European din 2004 până în 2007.
În timp ce Borrell este originar din Catalonia, el este un adversar neclintit al secesiunea regiunii – un punct de aprindere în politica spaniolă.
Denumirea completă a postului este Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.
Foto: Josep Borrell (Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank