Spargere la un sediu al Poliției Galați / De la centrul de plata taxelor pentru pașapoarte hoții au furat 20.000 de lei
Centrul de copiat acte și plata taxelor pentru pașapoarte, permise și alte documente eliberate de autorități a fost prădat de hoți, în weekend, relatează Europa FM. Furtul s-a produs în condițiile în care Curtea Poliției este monitorizată video.
Un lucrător al centrului de copiat acte, care își desfășoară activitatea în curtea Poliției din Galați, a descoperit spargerea luni dimineață, când a venit la serviciu și a sunat la 112.
Criminaliștii au ridicat amprente de la locul spargerii și alte probe care ar putea conduce la identificarea hoților, inclusiv imagini surprinse de camerele video din curtea Poliției.
Potrivit unor surse, infractorii au tăiat cablul de alimentare cu energie electrică al centrului de copiat acte și plăți de taxe și au furat circa 20.000 de lei din automatul unde se plătesc taxele pentru pașapoarte, permise de conducere ori certificate de înmatriculare.
Centrul prădat de hoți nu aparține Poliției, fiind proprietate privată, dar își desfășoară activitatea în aceeași curte cu Secția 5, Poliția Rutieră și serviciile de Evidența Populației, Pașapoarte, Permise și Înmatriculări Auto.
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru furt calificat și îi caută pe hoți.
Nu este prima dată când Poliția din Galați se dovedește vulnerabilă.
În ultimii ani, trei infractori au evadat chiar din sediul Inspectoratului Județean de Poliție și al unei secții municipale, iar o autospecială MAI a Poliției din Tecuci a fost furată de un infractor abia eliberat din arest, chiar de sub nasul polițiștilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii