Spațiile Istorice ale Palatului Regal, deschise luni, la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) deschide, luni, spre vizitare, Spaţiile Istorice ale Palatului Regal, între orele 10,00 şi 18,00, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I.
Publicul va putea vizita Sufrageria Regală, Scara Voievozilor, Sala Tronului, precum şi expoziţia „Fragmente de memorie – Portrete Regale”, mai multe opere de artă înfăţişându-l pe Regele Mihai I în diferite etape ale vieţii, precizează MNAR într-un comunicat transmis Agerpres.
Cu ocazia acestei celebrări, MNAR a pregătit şi un program educativ pentru copiii cu vârste peste 8 ani, sub forma unui atelier online gratuit. Acesta va avea loc sâmbătă şi va avea două sesiuni la ore diferite, în funcţie de vârsta participanţilor.
Intitulat „Şi regii merg la şcoală. Regele Mihai şi clasa palatin㔸 atelierul va fi susţinut de Georgiana Iacob, educator muzeal MNAR, şi va urmări în special perioada în care Regele Mihai a fost elev, dar şi cele două domnii ale suveranului.
Sursa: Radio Europa Liberă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.