G4Media.ro

Spațiul din faţa Teatrului Naţional București se va numi Piața 13-15 iunie…

Sursa: Facebook/ TNB

Spațiul din faţa Teatrului Naţional București se va numi Piața 13-15 iunie 1990, perioada în care a avut loc mineriada

Denumirea de Piaţa 13-15 Iunie 1990 va fi atribuită unei secţiuni din spaţiul public situat între Bulevardul Nicolae Bălcescu şi monumentul Căruţa cu Paiaţe, din faţa Teatrului Naţional, potrivit unei hotărâri aprobate în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei, transmite Agerpres.

Conform referatului de aprobare, cererea vine din partea Asociaţiei 13-15 Iunie 1990, iar propunerea a fost promovată de consilierul general Nicorel Nicorescu (USR), ca fost participant la acţiunile societăţii civile desfăşurate în Piaţa Universităţii, în perioada anterioară mineriadei din 13-15 iunie 1990.

„Mineriada din iunie 1990 (13-15 iunie) a fost cea de-a treia acţiune de acest gen întreprinsă în România postdecembristă. Forţele de ordine au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii. A fost considerată cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor. În plan intern, mineriada din iunie 1990 a reprezentant o perioadă de lipsă a libertăţii presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme. Sediile partidelor de opoziţie au fost devastate. Acţionând ca o forţă independentă de stat, minerii s-au substituit forţelor de ordine şi implicit au subminat statul”, se arată în raportul de specialitate.

Nicorel Nicorescu a precizat că Esplanada Teatrului Naţional trebuie să rămână în memoria bucureştenilor ca un loc în care s-a luptat pentru libertatea şi democraţia din România.

„Elita intelectualilor, a tinerilor şi a cetăţenilor cu profundă dorinţă de libertate din România nu a acceptat revenirea la un ‘comunism cu faţă umană’ imediat după Revoluţia din 1990. Este nevoie ca tânăra generaţie să înţeleagă şi să ştie de acele zile în care regimul Iliescu a creat un abuz şi o instigare la ură între diferitele categorii sociale, evenimentul încheindu-se cu regretabile daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Regimul Iliescu a fost un regim opresiv de tip neocomunist”, a precizat Nicorescu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează