G4Media.ro

Specialiștii în sănătate publică recomandă informarea la medicul de familie despre medicație…

Sursa foto: Pexels

Specialiștii în sănătate publică recomandă informarea la medicul de familie despre medicație sau vaccinare pentru cei care vor să călătorească în țări din Africa, Asia sau America Centrală și de Sud

Schema de vaccinare înaintea unei călătorii internaţionale este personalizată şi este recomandată de medic, în funcţie de destinaţie, durată, vaccinări obligatorii sau recomandate în zona respectivă, riscurile de îmbolnăvire specifice zonei, transmit Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, citate de Agerpres.

Specialiştii în sănătate publică le recomandă persoanelor care urmează să călătorească în străinătate să se programeze la o consultaţie la medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate, cu câteva săptămâni înainte de plecare, să se informeze care sunt tipurile de vaccinuri sau medicaţia profilactică ce trebuie administrate înainte sau în timpul deplasării, lucru care se poate face adresându-se unui cabinet de vaccinări internaţionale.

„Malaria este o boală severă, care la om poate fi cauzată de patru specii distincte de protozoare din genul Plasmodium (Plasmodium falciparum, Plasmodium Vivax, Plasmodium Ovale şi Plasmodium Malariae), care sunt transmise prin înţepătura infectantă a unei femele de ţânţar Anopheles. Alte căi de transmitere a malariei sunt prin utilizarea de ace non-sterile între utilizatorii de droguri, prin transfuzii de sânge sau transplant de organ”, au explicat specialiştii DSPMB.

Potrivit sursei citate, în pofida eforturilor de eliminare a malariei, aceasta continuă să reprezinte o importantă problemă de sănătate publică la nivel mondial. Peste 100 de ţări şi teritorii din Africa, Asia de Sud şi Sud-Est, America Centrală şi de Sud, Caraibe, Orientul Mijlociu şi Oceania sunt considerate endemice, principala regiune afectată fiind Africa.

De asemenea, în contextul mobilităţii crescute şi al creşterii numărului de ţări care au cazuri de poliomielită, se recomandă efectuarea unei scheme de vaccinare complete, respectiv rapel conform vârstei sau duratei de şedere, indiferent de restricţiile impuse la graniţă. Recomandările sunt făcute în special pentru cei care călătoresc frecvent în aceste ţări, în vederea prevenirii îmbolnăvirii după revenirea în România.

Conform DSPMB, există state cu risc potenţial de răspândire internaţională a poliovirusurilor: Afganistan, Pakistan, Republica Democrată Congo, Madagascar, Malawi, Mozambic.

Vaccinarea trebuie făcută cu 4 – 6 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia, şi va fi consemnată pe certificatul internaţional de vaccinări care va însoţi celelalte documente de călătorie. În România, certificatul internaţional de vaccinări se obţine în urma administrării imunizării în cabinetele de vaccinări internaţionale a căror listă se afişează pe site-ul INSP (la rubrica sfaturi pentru călători).”, se arată în comunicat.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în luna ianuarie a anului 2024 au fost raportate în țara noastră nouă cazuri de malarie cu istoric de călătorie în ţări endemice din Africa. Cinci cazuri au istoric de călătorie în Tanzania și Zanzibar, iar două dintre ele s-au finalizat cu decese.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...