G4Media.ro

Specialiștii Systematic dezvoltă o aplicație inovatoare, care gestionează fluxul de pacienți din…

Specialiștii Systematic dezvoltă o aplicație inovatoare, care gestionează fluxul de pacienți din spitale (P)

O echipă de specialiști ai Systematic, producător internațional de software cu capital danez, dezvoltă în prezent proiectul Hospital at Night, care include soluții eficiente de gestionarea a fluxului pacienților în spitale, de la prima interacțiune până la externare. Scopul principal al aplicației, care va rula pe telefoanele personalului medical, este facilitarea deciziilor optime pentru tratamentul adecvat al pacientului.

Produsul Hospital at Night, care face parte din suita Columna, a fost lansat în versiunea pilot, pentru un număr redus de utilizatori din cadrul Aalborg Department of Emergency, într-o sesiune demo, care a durat două zile. 

Cristian Mihăilescu, Senior Systems Engineer, este parte din acest proiect și spune că o versiune care va putea fi utilizată în activitatea de zi cu zi a personalului medical ar putea fi lansată până la finalul anului, putând fi scalabilă pentru orice spital.

Despre Hospital at Night, Cristian spune că este proiectul la care ține cel mai mult, datorită  impactului benefic, deja confirmat de către utilizatorii din spital, cât și pentru tehnologiile up-to-date și tonusul experimentat al echipei cross-country în care lucrează.

Cristian Mihăilescu a intrat în echipa de dezvoltatare Systematic în urmă cu șase ani, moment la care știa destul de puțin despre companie, dar l-au convins deschiderea și implicarea reprezentaților Systematic în timpul interviurilor. 

”Am zis că vreau să lucrez cu astfel de oameni. Și n-am greșit. În plus, mi-a plăcut domeniul software-ului cu aplicabilitate medicală, atât ca etică și ca impact social, dar și modul în care se dezvoltă produsele în Systematic, respectiv organizare cât mai aplatizată a echipelor, tehnologii actualizate, axat pe calitate și pe riscuri minime”, a explicat Cristian.

Mai mult, el spune că modul nordic de a lucra și a vedea lucrurile au influențat mult felul în care interactiona și lucra, încă din primele zile în companie. ”Am înțeles că fericirea pe care și-o asuma danezii, ca nație, ar putea fi pentru mine o schimbare de mentalitate și că pot învăța asta chiar din mediul de lucru, dar și pentru a o aplica în viața din afara biroului”, a detaliat Cristian Mihăilescu.

Uitându-se în urmă, el își amintește că primul proiect la care a lucrat în Systematic a fost un ecosistem vast de aplicații pentru spitale, care existau în spatele unui dashboard de activitati. De atunci, proiectul s-a transformat în produs și este utilizat în numeroase spitale din toată lumea.

Pandemia, cea mai mare provocare

Când vine vorba despre cea mai mare provocare, aceasta a fost pentru Cristian, ca și pentru noi toți, pandemia Covid-19. 

El își amintește că Ministerul Sănătății din Danemarca a dorit, la acel moment, să construiască o extensie de sine stătătoare a soluției oferite de către Systematic pentru gestionarea situației pandemice, prin care să ofere populației o modalitate de a se înregistra, atunci când prezintă simptome, ori după un contact cu cineva simptomatic. Pentru aceasta, termenele de proiectare, dezvoltare și livrare la nivel național trebuiau să se încadreze în mai puțin de o săptămână, chiar înainte de Ajunul Crăciunului.

”Cel mai frumos moment a fost când am reușit să terminăm la timp acest proiect, fără incidente, scalabil la nivelul întregii populații și am văzut încă din prima zi de utilizare cum statisticile urcau, semn că ceva făcut ca într-un hackathon, funcționa perfect, iar societatea daneză conștientiza și folosea benevol timpul liber, chiar de Crăciun, pentru a ajuta monitorizarea cazurilor de Covid-19”, își amintește Cristian Mihăilescu.

Pentru că iubește ceea ce face, el își dorește să fie implicat pe viitor în proiecte conexe, sau chiar în afara departamentului. Iar ca long-term goal, și-a propus să se certifice ca Solution Architect.

Iar pe tinerii aflați la început de drum îi sfătuiește să aleagă cu încredere domeniul IT, unde lucrurile „se întâmplă pe repede-înainte și se prind după ecou”. Cristian spune ca „ingineria software este provocatoare, mai mult ca oricând. Pe lângă pregătirea academică, experiența practică într-un mediu enterprise internațional va ajuta pe cei aflați la început de drum în domeniul IT să se formeze ca profesioniști și să interactioneze în echipă, cât să poată găsi oricând soluții optime pentru problemele critice ce impactează societatea”.

Hospital at Night

Un proiect asemănător este și Hospital at Night, care, până la sfârșitul anului 2022, va fi lansat într-o versiune care va putea fi utilizată de către întreg personalul dintr-un spital.

Proiectul Hospital at Night, la care lucrează și doi specialiști din România, este dezvoltat în colaborare cu spitalul din Aalborg, Danemarca, primul client care va beneficia de noua aplicație. Însă produsul este gândit în așa fel încât poate fi ușor adaptat altor spitale moderne.

Hospital at Night oferă un mod colaborativ, în timp real, prin intermediul unei aplicații mobile native, de interacțiune între membrii echipei medicale din cadrul unui spital, de la asistente, până la coordonatori și medici specialiști. 

Mai exact, la intrarea unui pacient în spital, se creează un parcurs medical prin care aceasta este preluat, în funcție de diagnostic, prioritizat și triat. Coordonatorul din spital este atenționat de venirea pacienților și de gravitatea/specificul cazurilor și implică colegii disponibili pentru evaluarea medicală.

Personalul medical poate interacționa, la nivel de caz, de activitate, departament sau ad-hoc, prin apeluri, fie prin mesaje text securizate direct din aplicație, în diferitele stadii ale planului de tratament pentru pacientul în cauză.

Mai mult, întreg istoricul tratamentului, de la internare până la ieșirea din spital, cât și modul în care au interacționat cei implicați poate fi urmărit.

Important de știut că produsul este conceput a se interfața cu sisteme medicale certificate, fiind suportat standardul HL7 FHIR (Fast Healthcare Interoperability Resources); a fost proiectat a fi GDPR compliant și securizat, atât la nivel de roluri de access, cât și prin criptarea informațiilor vehiculate.

Arhitectura sistemului este distribuită și scalabilă, componentele sale fiind gestionate în Kubernetes. Aplicația mobilă este scrisă în Kotlin, testată și optimizată pe diferite versiuni de dispozitive mobile. Server-side utilizează .NET Core web API, Entity Framework Core, dar și JPA și Hibernate. Dashboard-ul va utiliza, cel mai probabil, ultima versiune de Vue.js.

Hospital at Night este proiectat să funcționeze cu standardul internațional HL7 FHIR și oferă o soluție colaborativă optimă și în timp-real pentru personalul medical. Acesta poate fi asemănat cu un Waze™ al fluxului medical, cu o miză sensibilă: luarea deciziilor critice pentru tratamentul corect al pacienților.

Așa cum spune Cristian Mihăilescu, Systematic are un sistem de formare sănătoasă a specialiștilor (de la înțelegerea conceptelor buisness și proiectarea de software, până la implementarea propriu-zisă, ghidată de paradigme și de analiză asistată a celor din echipe), dar și la realizarea unor produse de o calitate și inovație aparte. Iar ariile pentru care specialiștii concep software-ul în Systematic, sunt cele care modelează și ajută societatea.

Dacă îţi doreşti să te alături companiei, trebuie să ştii că echipa din România continuă să se dezvolte, iar o situaţie actualizată a poziţiilor deschise o poţi găsi pe site-ul propriu, dar şi pe pagina de LinkedIn.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează