G4Media.ro

Specializare unică în ţară la UMFST Târgu Mureş: Medical Humanities / ”Științele…

Specializare unică în ţară la UMFST Târgu Mureş: Medical Humanities / ”Științele umaniste, artele spectacolului pot să aibă o finalitate terapeutică”

Cel mai nou program de studii universitare de masterat din oferta educațională pentru anul universitar 2024/2025, al Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” se numește „Medical Humanities”.

Programul de studii vizează o abordare transdisciplinară, iar cadrele didactice care vor preda materiile aferente specializării, sunt profesori ai UMFST, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

Obiectivul pe care și-l propune acest domeniu este de a produce o schimbare de paradigmă în ceea ce înseamnă serviciile conexe cu sănătatea publică și ulterior de a determina și o schimbare la nivel de sistem.

„Vorbim despre ştiinţele umaniste aplicate la domeniul medical, care privesc partea terapeutică. Atunci când vorbim de ştiinţe umaniste vorbim atât de ştiinţele propriu-zise cât şi de artele spectacolului ş.a.m.d care pot să aibă o finalitate terapeutică, dar şi mai ales o finalitate de schimbare de paradigmă a unui sistem care nu mai este orientat doar spre actul medical în sine ci spre bunăstarea şi binele beneficiarilor, adică a pacienţilor, a aparţinătorilor dar şi a celor care profesează”, explică decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere Petru Maior, Giordano Altarozzi.

Programul de studii este de un an, durata minimă de școlarizare, iar admiterea se va face în luna iulie și prevede două componente: media anilor de studii la licență și un colocviu. În România, această specialitate este o premieră.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...