G4Media.ro

Spectacol de teatru despre Eva Heyman, fetiţa care a ţinut un jurnal…

Sursa Foto: Facebook/ Teatrul Regina Maria

Spectacol de teatru despre Eva Heyman, fetiţa care a ţinut un jurnal în ghetoul de la Oradea / Comparată cu Anne Frank, și-a găsit sfârşitul tragic la 13 ani în lagărul de la Auschwitz

Teatrul Regina Maria va prezenta, pe 21 noiembrie, premiera spectacolului „Eva Heyman”, fetiţa care a ţinut un jurnal în ghetoul din Oradea, dramatizare, concept şi regie semnate de Emil Sauciuc şi Ioana-Maria Repciuc.

„Spectacolul este o dramatizare a jurnalului şi are o misiune dublă: aceea de a aduce un omagiu Evei Heyman, fetiţa curajoasă şi perspicace, care a căzut victimă unui sistem coercitiv şi aceea de a se înscrie – alături de alte însemnări, documente, monumente istorice şi de clădirile evreieşti din Oradea – în circuitul mărturiilor-manifest împotriva unor astfel de atrocităţi”, se arată în comunicatul teatrului.

Rolul Evei Heyman este interpretat de actriţa Ioana-Maria Repciuc, la rândul ei orădeancă, care urcă pentru prima dată în calitate de actor profesionist pe scena Teatrului Regina Maria.

„Eva e cu siguranţă o mare provocare pentru mine. Întotdeauna mă implic total în fiecare rol pe care îl abordez. Cu Eva a fost ceva mai mult decât atât. Am simţit din prima clipă o responsabilitate imensă şi oarecum o datorie faţă de această fetiţă. Ea şi-a dorit ca istoria ei să fie cunoscută lăsând un jurnal pe care îl păzea cu sfinţenie. Eu încerc, aşa cum pot, să-i împlinesc dorinţa, a declarat Ioana-Maria Repciuc.

Dramatizarea şi regia sunt semnate de către actorul Emil Sauciuc.

Sursa: Wikipedia

„Acum câţiva ani am descoperit jurnalul Evei Heyman şi l-am citit, devorându-l. M-a captivat atât de mult încât am început să-l dramatizez imediat după lecturare. Era perfect pentru scenă… Lucrând la el am descoperit multe despre caracterul Evei, despre relaţia ei cu părinţii şi cu rudele, cu prietenii, dar şi cu societatea parţial dementă, sângeroasă, care era pătrunsă de moarte şi dezumanizare.

Spectacolul nostru este un manifest împotriva ororilor din lumea contemporană. Uciderea prin torturare şi gazare a evreilor s-a petrecut atât de aproape de noi, de această epocă, încât mă înspăimântă”, a declarat Emil Sauciuc.

Scenografia este semnată de Ilinca Ghimbăşan, iar proiecţia şi coloana sonoră de Ioana-Maria Repciuc.

Premiera va avea loc duminică, 21 noiembrie, de la de la ora 18:00, la Sala Arcadia, următoarea reprezentaţie fiind programată în data de 30 noiembrie, de la ora 18:00, tot la Sala Arcadia.

Eva Heyman, asociată deseori cu Anne Frank, care a avut aceeaşi soartă cruntă, este o fetiţă evreică din Oradea, care îşi găseşte sfârşitul tragic la vârsta de 13 ani în lagărul de la Auschwitz.

Cu câteva luni înainte de a fi deportată, începe să scrie un jurnal, unde consemnează gânduri, sentimente, aspiraţii, dar şi întâmplări şi evenimente care surprind şi recreează realitatea unei lumi în schimbare, generată de invazia naziştilor şi de ura antisemită pe care aceştia o răspândesc în jurul lor.

Astfel, printre rândurile scrise, cu multă luciditate, de un copil-observator, care speră, iubeşte, visează, se citeşte teama, disperarea şi neputinţa ei, a semenilor ei, marginalizaţi şi osândiţi, dar şi atitudinea celorlalţi, aşa-zişilor „arieni”, unii transformaţi în călăi, alţii în ajutoare.

Jurnalul ei a fost scos pe furiş din ghetoul în care evreii au fost mutaţi cu forţa, de către bucătăreasa familiei şi pe urmă înmânat mamei Evei, care a supravieţuit Holocaustului. Agnes Heyman a decis să publice însemnările fiicei sale.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Mereu redescoperim barbarii de tirani romani.

  2. pe g4media 1 din 4 stiri este despre poporul evereu si cat de greu a dus-o. asta ne intereseaza pe noi acum.

    • asta e

    • Multe alte siteuri va asteapta.

    • @ george – Ultimul paragraf din jurnalul copilei – „Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau în pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lăsa sărutată și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făina, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc” – poate asa intelegi si tu de ce sunt necesare aceste aduceri aminte.

    • @ george – Ultimul paragraf din jurnalul copilei – „Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau în pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lăsa sărutată și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făina, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc” – poate asa intelegi si tu de ce sunt necesare aceste aduceri aminte.*