G4Media.ro

Spectacolul de comedie al lui George Carlin realizat cu ajutorul AI primește…

Foto: captura video YouTube

Spectacolul de comedie al lui George Carlin realizat cu ajutorul AI primește critici din partea fiicei răposatului comediant

Kelly Carlin nu este mulțumită de o ediție specială de comedie centrată pe răposatul ei tată relatează CNN.

Kelly s-a pronunțat împotriva spectacolului  „George Carlin: I’m Glad I’m Dead”, care folosește inteligența artificială pentru a recrea vocea și imaginea celebrului comediant.

„Tatăl meu și-a petrecut o viață întreagă perfecționându-și meseria din viața, creierul și imaginația sa foarte umană”, a scris Carlin cel mic într-o declarație postată pe X (fostul Twitter).

„Nicio mașinărie nu va înlocui vreodată geniul său”, a continuat ea. „Aceste produse generate de IA sunt încercări inteligente de a încerca să recreeze o minte care nu va mai exista niciodată. Haideți să lăsăm munca artistului să vorbească de la sine”.

Există de mult timp o dezbatere cu privire la „reanimarea” vedetelor decedate, continuă CNN în același articol.

Anunțurile privind spectacole cu holograme ale unor artiști decedați, printre care Tupac Shakur, Whitney Houston și Amy Winehouse, au stârnit indignare și dezbateri cu privire la bunul gust al unor astfel de proiecte.

„Oamenii sunt atât de speriați de vid încât nu putem lăsa ceea ce a căzut în el să rămână acolo”, a continuat Kelly Carlin. „Uite o idee, ce-ar fi să dăm ascultare unor comedianți umani în viață?”.

„Dacă vreți să îl ascultați pe George Carlin cel autentic, are 14 emisiuni speciale pe care le puteți găsi oriunde”, a adăugat ea.

George Carlin a murit de insuficiență cardiacă congestivă la vârsta de 71 de ani, în 2008.

Specialul a fost produs de Dudesy, un comediant AI care are un podcast și o emisiune pe YouTube, avându-i ca și coprezentatori pe Will Sasso de la „Mad TV” și pe Chad Kultgen de la podcast.

„Vreau doar să vă spun foarte clar că ceea ce urmează să auziți nu este George Carlin”, se aude vocea lui Dudsey spunând la începutul specialului. „Este imitația mea a lui George Carlin pe care am dezvoltat-o exact în același mod în care ar face-o un impresionist uman.”

„Am ascultat toate materialele lui George Carlin și am făcut tot posibilul să-i imit vocea, cadența și atitudinea”, continuă el să spună. „Gândește-te la asta ca la Andy Kaufman care îl imită pe Elvis sau ca la Will Ferrell care îl imită pe George W. Bush.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează