G4Media.ro

Spectacolul „Faust” al lui Silviu Purcărete împlinește 16 ani de când se…

Faust: Ofelia Popii și Baks Miklos. Foto: Sebastian Marcovici

Spectacolul „Faust” al lui Silviu Purcărete împlinește 16 ani de când se joacă cu „hala” plină / Ofelia Popii: ”M-am întâlnit în anii ăștia cu toate fricile mele și am deschis toate ușile pe care puteam să le deschid”

Spectacolul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu împlinește 16 ani de la premiera din 19 septembrie 2007. În tot acest timp, nu doar că a rezistat, ci s-a jucat de fiecare dată cu sala plină.

De fapt, cu hala plină, pentru că spectacolul a fost construit într-o hală industrială dezafectată. G4Media.ro a discutat cu actrița Ofelia Popii, cea care joacă Mefisto, despre lecțiile unui rol alături de care ai șansa să evoluezi.

„Faust”-ul regizat de Silviu Purcărete se distinge, spun aproape toți cei care l-au văzut, prin complexitatea tehnicilor artistice aplicate unui text clasic, aparținând lui Johann Wolfgang von Goethe.

Spectatorul călătorește de pe Pământ, în Iad și înapoi, ghidat de Silviu Purcărete, la marginea unei experiențe amplificate de muzică live, la care contribuie zeci de actori și cu ajutorul unei coloane sonore originale, semnate de Vasile Şirli.

Ofelia Popii joacă Mefisto, un rol despre care criticii din Japonia au scris că nu ar putea fi făcut în forma gândită de Purcărete decât de foarte puțini actori din lume.

G4Media.ro a discutat cu Ofelia Popii, la 16 ani de la premieră. Ea a vorbit despre experiența ei de 16 ani, într-unul dintre cele mai complexe roluri ale scenei românești.

„Faust a fost provocare atunci și continuă să fie o provocare pentru mine, pentru că întâlnirea cu personajul ăsta fascinant mi-a deschis niște posibilități. În primul rând am devenit mai vizibilă, cariera mea a luat așa un salt, o recunoaștere din partea celorlalți.

Din punct de vedere artistic, și acesta este cel mai important aspect, am lucrat la acest personaj și continui să lucrez.

Este o foarte, foarte mare oportunitate pentru un actor, să poată să facă asta pentru un timp atât de îndelungat. Inevitabil ne schimbăm în ani, inevitabil percepția e diferită despre meseria noastră, înțelegem lucrurile diferit, normal… Avem experiențe de viață care își pun amprenta asupra noastră și faptul că ai ocazia să aprofundezi un personaj atât de complex în timp, asta mie mi se pare fabulos.

Probabil că sunt și în alte teatre spectacole care se joacă timp de foarte mulți ani, dar spectacolul acesta este de o anumită complexitate și personajele, textul e extrem de profund și asta m-a ajutat și să nu mă plafonez în timp și să rămân curioasă în ceea ce privește felul în care se transformă personajul împreună cu mine, cu viața pe care o trăiesc” a spus Ofelia Popii.

Ea a explicat și cum a fost influențată de acest rol, mai bine zis cum l-a ”trăit” atâția ani.

M-am întâlnit în anii ăștia cu toate fricile mele, m-am izbit de toate zidurile și de asemenea am deschis toate ușile pe care puteam să le deschid.

Am simțit libertatea și în același timp am avut toate temerile posibile. Mi-am scris lucrarea de doctorat despre Mefisto, despre ceea ce am simțit în anii ăștia, jucând acest personaj, despre etapele și felul în care a crescut și s-a maturizat personajul împreună cu mine.

Deci a fost și este un punct în care m-am întâlnit cu mine în cel mai profund mod” a adăugat Ofelia.

Momente dificile pentru „Faust” 

În cei 16 ani, spectacolul a trecut și prin două momente dificile.

În 2017, Ilie Gheorghe, actorul care l-a jucat pe Faust s-a îmbolnăvit și ulterior s-a stins din viață. A fost un moment greu pentru toată echipa. Locul său a fost luat de Miklós Bács, care a fost senzațional, încă de la prima apariție în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, din 2017. Atunci a fost ovaționat timp de 10 minute de public.

Un alt moment dificil a fost atunci când Margaretele (Margareta din Faust este în spectacolul lui Silviu Purcărete un personaj colectiv) au fost înlocuite din cauza unor reclamații cu privire la vârsta lor, care ar fi fost prea mică pentru genul de spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani. Fetele care jucau erau minore, lucru reclamat de un psiholog. Reprezentanții teatrului din Sibiu au precizat atunci că fetele au fost selectate în cadrul unui casting la care au participat și părinții, dar în final au schimbat distribuția și au impus o limită de vârstă.

Spectacolul a primit și confirmarea internațională, prin premiile obținute, precum și prin turneele întreprinse: Ofelia Popii – premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și Helmut Sturmer – premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Ofelia Popii – Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

Un succes imens a înregistrat la Budapesta, în 2016, unde a fost aplaudat de public timp de 18 minute.

În 2017, spectacolul s-a jucat și la Bruxelles, unde publicul va venit din toată lumea doar pentru a-l vedea. Toate reprezentațiile spectacolului au fost jucate cu casa închisă. Din acest motiv, organizatorii au fost nevoiți să deschidă, la cererea publicului, liste de așteptare nominale pentru fiecare din cele patru seri.

Următoarea reprezentație are loc în data de 13 octombrie, la Sibiu.

Faust: regia Silviu Purcărete

Traducerea: Şt. A. Doinaş

Decor și light design: Helmut Stürmer

Costume: Lia Manţoc

Muzică originală: Vasile Şirli

Orchestrație: Doru Apreotesei

Video: Andu Dumitrescu

Asistent scenografie: Daniel Răduţă

Distribuție: Ofelia Popii, Miklós Bács, Ioana Antal, Andreea Preda, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Andrada Oltean, Francesca Pop, Emilia Ivan , Oana Brânzan, Patricia Buraga, Cristian Stanca, Johanna Adam, Ioana Cosma, Veronica Arizancu, Emőke Boldizsár, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Mariana Mihu – Plier, Serenela Mureşan, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătrașcu, Viorel Rață, Vlad Robaș, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Călin Filip, Ciprian Oancea, studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS, Câinele Faust

Spectacol cu supratitrare în limba engleză.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bravo! Un spectacol care a impresionat sute de mii de oameni de pe toată planeta. Mare lucru!