Spectrul instabilității politice bântuie Europa. Cauza principală, ascensiunea continuă a dreptei populiste/radicale/extreme

În cea mai mare țară din Uniunea Europeană, Germania, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, doar al patrulea scrutin de acest fel de la înființarea Republicii Federale în 1949. Alegerile anticipate urmează prăbușirii coaliției dintre Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, Verzi și Partidul Liber Democrat (FDP), prima coaliție tripartită la nivel federal în 75 de ani, care a funcționat defectuos încă de la formarea sa la sfârșitul lui 2021, date fiind diferențele ideologice importante dintre cele trei partide, mai ales în chestiuni economice.

Sondajele de opinie plasează în frunte Uniunea Creștin Democrată (CDU) și ramura sa din Bavaria, Uniunea Creștin Socială (CSU), condusă de Friedrich Merz, cu scoruri de 30 – 32%, urmată de Alianța pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) cu 20 – 22%, SPD 16 – 18% și Verzii 13 – 14%. Alianța Sarah Wagenknecht (BSW, stânga naționalistă) și FDP sunt undeva pe lângă de pragul electoral de 5%, iar Linke (Stânga) nu trece în sondaje de acest prag.

O astfel de configurație politică în Bundestag ar face extrem de dificilă formarea unui guvern condus de Merz, deoarece acesta a exclus în principiu o coaliție cu AfD, partid care are în platforma electorală renunțarea la moneda euro, dezafectarea tuturor turbinelor eoliene, “remigrația”, anularea sancțiunilor împotriva Rusiei și altele care cu greu pot fi acceptate de CDU/CSU. Iar o revenire la “Marea Coaliție” (care de fapt nu mai e așa de mare) cu SPD, în funcție în 12 din cei 16 ani dinaintea scrutinului din 2021, nu pare deloc atractivă pentru Merz.

În Franța vecină (al doilea stat ca mărime din UE), guvernul minoritar condus de Francois Bayrou, o alianță între sprijinitorii liberali ai președintelui Emmanuel Macron și Republicanii (neo-gaulliști), în funcție de mai puțin de o lună, se clatină deja cu Partidul Socialist (PS) singurul care e dispus să negocieze un sprijin pentru executiv, amenințând că va sprijini o moțiune de cenzură dacă Bayrou nu face concesii suplimentare la proiectul de buget și la rediscutarea reformei pensiilor.

Și în Franța dreapta populistă/extremă reprezentată de partidul Reunirea Națională (RN) condus de Marine Le Pen este pe val, având cel mai numeros grup parlamentar din Adunarea Națională. Le Pen este în fruntea sondajelor de opinie pentru viitoarele alegeri prezidențiale din 2027 în timp ce popularitatea președintelui Macron s-a prăbușit sub 20%.

Situația politică este agravată și de faptul că după potențiala prăbușire a guvernului Bayrou, după cea a guvernului condus de Michel Barnier pe 6 decembrie anul trecut, președintele Macron nu poate dizolva Adunarea Națională mai devreme de un de la precedenta dizolvare din 9 iunie 2024, ceea ce înseamnă că actuala paralizie politică, cea mai gravă din istoria de 66 de a celei de-a Cincea Republici Franceze se poate prelungi cel puțin până în vara lui 2025, dacă nu până la viitoarele alegeri prezidențiale, cu țara într-o gravă criză economică, fără buget, cu un deficit bugetar de peste 6% din Produsul Intern Brut și cu o datorie publică de peste 110% din PIB.

În Austria recentele alegeri parlamentare au plasat în frunte Partidul Libertății (FPO, extrema  dreaptă) condus de Herbert Kickl, iar cancelarul și liderul Partidului Popular (OVP, centru dreapta), Karl Nehammer, a demisionat la începutul acestui an după eșuarea negocierilor de formare a unei coaliții cu Partidul Social Democrat (SPO) și liberalii de la NEOS. Acum, cancelarul interimar și nou lider al OVP, Alexander Schallenberg, negociază cu Kickl formarea unei coaliții, la 25 de ani după precedenta coaliție OVP – FPO, care atunci a scandalizat UE ducând la impunerea de sancțiuni împotriva Austriei.

Dar campioana incontestabilă a instabilității politice este Bulgaria unde au avut loc nu mai puțin de șapte scrutine parlamentare în perioada 2021 – 2024. Joi este programat în Adunarea Națională de la Sofia votul de învestitură al guvernului condus de prim ministrul desemnat Rosen Jeliazkov, o coaliție între GERB (conservator), Partidul Socialist (SPB, pro-rus) și ITN (populist), care este minoritar cu 107 deputați din 240, dar va beneficia de sprijinul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți (DPS, minoritatea turcă) cu 19 deputați. Și aceasta este o formulă instabilă, cu partidul Renaștere (extrema dreaptă) în plină ascensiune și al cărui lider Kostadin Kostadinov a emis recent pretenții teritoriale explicite la adresa Macedoniei și Republicii Moldova.

În Slovacia opoziția a introdus o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Robert Fico, liderul partidului SMER (stânga populistă), aliat cu HLAS (social democrat) și Partidul Național Slovac (SNS, extrema dreaptă) care deține o majoritate la limită, 76 de mandate din 150 în parlament. Nu este deloc garantat că toți deputații coaliției vor susține guvernul.

Situații politice instabile pot fi întâlnite și în Peninsula Iberică: în Spania, guvernul minoritar de stânga al premierului Felipe Gonzalez (Partidul Socialist) depinde de separatiștii de la JUNTS care practică un șantaj politic constant, alimentând tendințele separatiste din Catalonia. Partidul VOX (extrema dreaptă) este cotat în jur de 15% și în cazul unei victorii a Partidului Popular (PP, centru-dreapta) în alegeri va deține balanța puterii.

În Portugalia guvernul minoritar de centru dreapta condus de Luis Montenegro supraviețuiește doar datorită disfuncționalității opoziției, împărțită între Partidul Socialist (PS) și Chega, condus de Andre Ventura, unul dintre cele mai radicale partide de dreapta din Europa. La sfârșitul anului trecut, Montenegro, în funcție de la 2 aprilie 2024, a reușit să treacă bugetul prin parlament grație abținerii PS, dar este puțin probabil ca această situație să continue prea multă vreme.

În Polonia guvernul condus de Donald Tusk e o coaliție care merge de la centru dreapta la stânga, care are în comun numai dorința de a ține în opoziție Partidul Lege și Dreptate (PiS, dreapta populistă) care în opt ani la guvernare înainte de scrutinul din noiembrie 2023 a fost în relații de adversitate cu Uniunea Europeană care a impus sancțiuni financiare drastice Poloniei pentru încălcarea legislației europene. Partidul Confederația (extrema dreaptă) similar cu Chega, are o reprezentare mai modestă în parlament și din cauza unor tendințe de extrema dreaptă din PiS.

Italia este o excepție printre statele mari: aici guvernează o coaliție de dreapta condusă de prim-ministra Georgia Meloni, lidera partidului Frații Italiei, succesor al partidului neo-fascist Mișcarea Socială Italiană, cu Liga (dreapta populistă) condus de Mateo Salvini, cunoscut pentru pozițiile sale xenofobe și pro-Rusia, și Forza Italia (centru dreapta). Meloni este, alături de Viktor Orban din Ungaria, politiciana de dreapta radicală cu cea mai înaltă poziție din Europa. Popularitatea ei se datorează și faptului că la guvernare a dovedit competență și moderație, deosebindu-se de alți lideri de dreapta din Europa prin poziția sa pro-Ucraina și pe ansamblu pro-UE.

În România a fost învestit recent un guvern majoritar PSD – PNL – UDMR lăsând în opoziție cele trei partide populiste/suveraniste/extremiste de dreapta AUR, SOS și POT, dar incertitudinea în legătură cu alegerile prezidențiale alimentează instabilitatea politică.

Chiar și în Grecia unde partidul Noua Democrație (centru dreapta), condus de premierul Kyriakos Mitsotakis, deține singur majoritatea absolută în parlament (o raritate în UE, întâlnită numai în Ungaria și Malta), a scăzut în sondaje în detrimentul a trei partide de extrema dreaptă și poate pierde majoritatea la viitoarele alegeri din 2027.

În afara Uniunii Europene, în Regatul Unit, Partidul Laburist are o majoritate solidă în Camera Comunelor, dar situația economică precară și slăbiciunea Partidului Conservator din opoziție, aflat la guvernare timp de 14 ani înainte de iulie 2024, au propulsat Reform UK (populist de dreapta) condus de Nigel Farage, practic la egalitate cu Laburiștii în sondaje. O astfel de situație la viitoarele alegeri ar duce fără îndoială la un parlament fără majoritate.

Partidele dreptei populiste/radicale/extreme fac parte sau sprijină guvernele din Țările de Jos, Suedia, Cehia, Finlanda și Croația și vremea când erau considerate paria în politică pare să fi apus. Trebuie spus că aceste partide nu trebuie puse în aceeași oală, deși au ca trăsătură comună opoziția față de imigrație, devenită o prioritate a electoratelor în mai toată Europa. Consecința politică a fost slăbirea partidelor tradiționale de centru dreapta și mai ales de centru stânga care întâmpină dificultăți tot mai mari în formarea unor guverne stabile fără participarea dreptei populiste/radicale/extreme.