G4Media.ro

”Sper că acesta este finalul”, spune Biden despre loviturile israeliene în Iran

sursa foto: Wikipedia

”Sper că acesta este finalul”, spune Biden despre loviturile israeliene în Iran

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că speră că recentele lovituri ale Israelului asupra Iranului ar putea marca sfârşitul confruntărilor directe între aceste două state, relatează dpa citată de Agerpres.ro.

Biden le-a declarat reporterilor în oraşul Philadelphia că a vorbit cu reprezentanţi ai serviciilor secrete şi a aflat că atacurile par să se fi limitat la obiective militare.

‘Am fost cu comunitatea de informaţii în ultima jumătate de oră. Se pare că nu au lovit nimic altceva decât ţinte militare. Sper că acesta este finalul’, a spus Biden.

El a confirmat de asemenea că fusese informat în avans despre atacuri, aşa cum raportase deja presa americană.

Într-un mesaj pe reţeaua X, preşedintele israelian Isaac Herzog a salutat sâmbătă Statele Unite, aliat istoric al Israelului, şi cooperarea ‘publică şi secretă’ între cele două ţări, după loviturile israeliene în Iran.

‘Doresc în mod cu totul special să mulţumesc marelui nostru prieten, Statele Unite, pentru că sunt un aliat adevărat şi pentru cooperarea publică şi secretă’ în cele două ţări, a afirmat Herzog în mesajul său.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.