Spionaj, interferență, asasinat: elemente ale crizei diplomatice dintre India și Canada
Relaţiile diplomatice dintre India şi Canada s-au înrăutăţi din nou săptămâna aceasta până la punctul lor cel mai scăzut odată cu expulzarea ambasadorilor de către ambele ţări, reînviind criza profundă dintre New Delhi şi Ottawa în urma asasinarii unui lider sikh canadian care avea legături cu grupuri separatiste din India, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
Guvernul canadian a informat luni despre expulzarea ambasadorului indian, Sanjay Kumar Verma, şi a altor cinci diplomaţi indieni, după ce poliţia canadiană i-a acuzat că au legătură cu o campanie de crime şi alte acte de violenţă în ţara nord-americană, transmite Agerpres.
Guvernul premierul naţionalist hindus Narenda Modi a răspuns imediat luni seara prin expulzarea a şase diplomaţi canadieni, aceştia având cinci zile la dispoziţie pentru a părăsi India.
Aceste acuzaţii au reaprins tensiunile legate în principal de mişcarea separatistă sikhă şi acuzaţiile reciproce de amestec în treburile interne.
Comunitatea sikhă, originară din regiunea Punjab a Indiei, a menţinut o mişcare separatistă de zeci de ani, urmărind crearea unui stat independent numit Khalistan.
O importantă comunitate de sikhi locuieşte în Canada, ceea ce a transformat ţara nord-americană într-un centru de activităţi pentru mişcarea separatistă.
India a acuzat Canada că oferă adăpost extremiştilor sikhi şi că permite pe teritoriul său activităţi împotriva guvernului indian, inclusiv mitinguri de protest şi organizarea unui referendum secesionist.
La rândul său, Canada a criticat reprimarea minorităţilor din India şi a apărat dreptul la libertatea de exprimare al sikhilor canadieni.
Asasinarea în iunie anul trecut a lui Hardeep Singh Nijjar, un apropiat al liderului organizaţiei „Dreptate pentru sikhi”, a fost un punct de cotitură în relaţia bilaterală deoarece Canada a susţinut că deţine informaţii sigure că India s-a aflat în spatele asasinatului.
Nijjar a fost împuşcat mortal de doi bărbaţi mascaţi în parcarea unui templu sikh din oraşul canadian Surrey.
Chiar înaintea morţii sale, India solicitase autorităţilor canadiene să acţioneze împotriva lui Nijjar, care conducea gruparea separatistă Khalistan Tiger Force, ce urmăreşte crearea statului independent Khalistan pentru minoritatea sikhă în Punjab.
„Decizia de a expulza aceste persoane a fost luată cu mare atenţie şi numai după ce poliţia a adunat dovezi ample, clare şi concrete, care le identifică pe cele şase persoane ca fiind persoane de interes în cazul Nijjar”, a declarat luni şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly.
Presupuşii autori în cazul asasinării lui Nijjar au fost arestaţi în luna mai, iar ancheta continuă.
La scurt timp după acuzaţia autorităţilor canadiene, SUA au raportat despre propriile suspiciuni cu privire la o posibilă implicare a Indiei într-o tentativă de asasinat a unui alt lider sikh american la New York.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank