
Spitalele publice vor putea acorda din veniturile proprii indemnizaţii de merit, conform unui proiect pus în consultare de Ministerul Sănătăţii
Spitalele publice pot acorda, din veniturile proprii, cu condiţia încadrării în fondurile aprobate prin buget, pe baza evaluării rezultatelor, indemnizaţii de merit personalului de specialitate medico-sanitar, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile de bază şi al căror cuantum anual nu poate depăşi şase salarii minime brute pe economie, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pus în consultare de Ministerul Sănătăţii, transmite Agerpres.
„Adoptarea acestei ordonanţe este esenţială pentru crearea unui sistem medical performant, motivant pentru profesionişti şi sustenabil din punct de vedere financiar, respectând în acelaşi timp angajamentele asumate de România în cadrul PNRR”, se explică în nota de fundamentare.
Potrivit proiectului, spitalele publice au obligaţia de a monitoriza şi evalua anual indicatorii de performanţă la nivel de secţie, compartiment, laborator, serviciu medical şi ambulatoriu integrat, precum şi la nivelul personalului de specialitate medico-sanitar din cadrul acestora.
Proiectul prevede că indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare, precum şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor de merit se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Actul normativ mai stipulează că autorităţile publice locale pot participa la finanţarea cheltuielilor de personal aferente indemnizaţiilor de merit în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale, indiferent de subordonarea spitalelor publice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii