G4Media.ro

Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara a primit un computer tomograf nou, pe…

sursa foto: Spitalul CF Timișoara

Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara a primit un computer tomograf nou, pe care îl ceruse în timpul pandemiei COVID-19

Managerul Spitalului CF Timişoara, dr. Stela Iurciuc, a declarat, vineri, că din această săptămână în cadrul Laboratorului de Radiologie-Imagistică Medicală al unităţii sanitare funcţionează un Computer Tomograf (CT) 128 de slice-uri, de ultimă generaţie, care permite o creştere a calităţii imaginii, cu o rezoluţie spaţială foarte bună, transmite Agerpres.ro.

Aparatul are o viteză de scanare foarte ridicată, care permite investigarea unui număr mare de pacienţi într-un interval foarte scurt.

„Am decis să achiziţionăm Computerul Tomograf când eram în plină pandemie. Cazurile de COVID-19 erau tot mai multe, mai complexe, cu o afectare pulmonară puternică. Puţini erau pacienţii cu forme uşoare sau moderate de boală, care nu aveau nevoie de investigaţii imagistice. Am reuşit să includem aparatul în programul POIM pentru unităţi medicale şi am amenajat zona în care urma să fie amplasat CT-ul, la parterul clădirii Ambulatoriului CF (de lângă Gara de Nord, n.r.), care în acea perioadă era centru COVID-19. Am reuşit să înfiinţăm şi un flux de intrare şi ieşire, evitând interacţiunea pacienţilor, concomitent cu investigând inclusiv pacienţi intubaţi. Totodată, am avut în vedere şi instalarea unui sistem de telemedicină, pentru că spitalul nostru este unul de tip pavilionar, iar transmiterea imaginilor prin această metodă poate uşura munca radiologilor care trebuie să se împartă între două clădiri, a spitalului şi Ambulatoriu”, a detaliat dr. Stela Iurciuc.

Noul CT permite şi realizarea unor investigaţii low dose, cu doză redusă de radiaţii, ceea ce înseamnă că pe parcursul unui tratament sau în cazul unor pacienţi oncologici care au multiple examinări, pot fi făcute mai multe analize imagistice fără iradierea accentuată a bolnavului.

„Aparatul modulează şi optimizează doza de iradiere pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de greutatea acestuia, obţinându-se o foarte bună calitate a imaginii. Practic, este dotat cu un soft special de calcul a dozei de iradiere. În cazul investigării mai multor organe, CT-ul identifică doza minimă de raze păstrând imagini clare”, explică dr. Antonina Nicolae, medic primar radiologie – imagistică medicală al Spitalului CF Timişoara.

Computerul Tomograf permite şi realizarea unor angiografii-CT, fiind printre puţinele aparate de acest fel din vestul ţării. Investigaţia CT de cord şi vase poate oferi un diagnostic precoce al afecţiunilor cardiace şi vasculare.

„Vorbim despre cea mai nouă metodă de diagnostic în bolile cardiovasculare. Angiografia prin tomografie computerizată nu doar că oferă un diagnostic timpuriu, ci dă şi posibilitatea unei evaluări a prognosticului bolilor cardiace sau vasculare. Aparatul pe care îl avem în dotare permite obţinerea unor informaţii anatomice sau fiziologice ale vaselor şi chiar reconstrucţii 2D sau 3D ale acestora, ceea ce duce la o diagnosticare rapidă. Este şi o alternativă la angiografia invazivă la pacienţii cu risc. CT-ul din dotarea spitalului permite şi stabilirea unui scor de calciu, ceea ce reprezintă un marker important în identificarea unui risc de infarct miocardic. Primele investigaţii de angiografii CT vor putea fi făcute în cadrul spitalului doar peste câteva luni, având în vedere necesitatea angajării încă a unui medic cu specializarea de radiologie şi imagistică medicală, cu expertiză în angiografie-CT”, spune dr. Stela Iurciuc.

Deocamdată, investigaţiile imagistice pot fi realizate gratuit doar pacienţilor internaţi sau celor care necesită spitalizare de zi pentru efectuarea mai multor analize, urmând ca din acest an, în baza contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, de aceste investigaţii să beneficieze orice persoană asigurată.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...