
Spitalul Colentina din Capitală solicită revenirea la activitatea în regim mixt pentru a interna și cazuri non-COVID
Spitalul Colentina anunţă că va depune o solicitare la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti pentru a reveni la activitatea în regim mixt COVID şi non-COVID, având în vedere îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice, relatează News.ro.
Începând din data de 16 martie 2020, Spitalul Clinic Colentina a fost desemnat spital-suport COVID şi a funcţionat în baza Avizului de funcţionare cu caracter temporar nr.1/25.03.2020, la capacitate maximă, cu paturi în regim de spitalizare continuă.
”Spitalul a funcţionat în regim mixt (COVID şi non-COVID) doar pentru o lună, în septembrie 2020, perioadă în care a asigurat internarea şi tratamentul atât a pacienţilor COVID-19, cât şi celor non-COVID. Începând din luna octombrie 2020, şi până în prezent, Spitalul Clinic Colentina funcţionează ca spital COVID-19, cu număr maxim de paturi pentru spitalizare continuă, destinat exclusiv tratării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 (forme medii, severe şi critice)”, a transmis, joi, Spitalul Colentina.
Unitatea precizează că, în data de 5.03.2021, a depus la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti o solicitare pentru obţinerea avizului temporar de funcţionare în regim mixt (COVID şi non-COVID), înregistrată la DSP cu numărul 7374/05.03.2021.
”Urmare abrogării Ordinului MS nr.555/2020 şi apariţiei Ordinului MS nr. 434/26.03.2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă în contextul pandemiei de COVID-19, modificat ulterior prin Ordinul MS nr. 537/23.04.2021, pentru Spitalul Clinic Colentina a apărut necesitatea depunerii unei noi cereri la DSP Bucureşti, în acord cu noile reglementări, prin care să solicite obţinerea avizului temporar de funcţionare în regim mixt (COVID şi non-COVID). În acest sens, şi având în vedere şi îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice la nivelul întregii ţării, Spitalul Clinic Colentina a redactat o nouă solicitare, pe care urmează să o depună la DSP Bucureşti în cursul zilei de vineri, 6.05.2021”, a mai transmis unitatea medical.
Integral pe News.ro.
Sursa foto: Spitalul Clinic Colentina / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu