G4Media.ro

Spitalul de urgență din Târgu Cărbunești (Gorj) a lansat un apel la…

Foto: Spitalul de urgență din Târgu Cărbunești

Spitalul de urgență din Târgu Cărbunești (Gorj) a lansat un apel la donații pentru a cumpăra materiale și dezinfectanți

Conducerea Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, din județul Gorj, a lansat, vineri, o campanie de strângere de fonduri și materiale sanitare din donaţii, pentru că este unul dintre spitalele desemnate pentru tratarea pacienților cu COVID-19.

Potrivit anunțului postat pe site-ul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, din fondurile donate vor fi achiziţionate echipamente de protecţie pentru personalul medical din spital şi structurile de urgenţă, dezinfectanţi, dar şi echipamente şi aparatură medicală.

„Persoanele juridice care doresc să doneze bani, medicamente, materiale sanitare sau orice fel de ajutor trebuie să ştie că este nevoie de încheierea unui contract de sponsorizare. Persoanele fizice pot efectua donaţii în numerar în contul unităţii. Se va specifica la obiectul transferului Donaţie COVID”, se arată în anunţ.

Spitalul Târgu Cărbuneşti a fost ales de autorităţi pentru tratarea exclusivă a persoanelor infectate cu coronavirus, potrivit Agerpres.

NOTA: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Foto: Spitalul de urgență din Târgu Cărbunești

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Pai cum, contribui la sanatate de 22 de ani, in fiecare luna am platit cota parte din salariul meu, eu si toti cei care lucreaza cu ctr de munca. 22 de ani banii mei au fost irositi, dar acume nevoie de ei.

  2. Excelenta sa domnu Daianu, propune o taxa de solidaritate.

    Sa vorbim de taxa de solidaritate dupa ce nu vor mai fi cumularzi, cum mai multe salarii, mai multe indemnizatii, mai multe sinecuri de nomenclaturist.

    Sa vorbim dupa ce opresc baronii din furat, partidul , securistii! Atunci sa vorbim!

    Sa traiti!

  3. E bine ca platim 42% din salariu in taxe, socialistilor? Plus 19% TVA pe majoritatea bunurilor si serviciilor?
    Unde sunt bani, fraierilor?
    Avem nevoie de libertarianism!
    #DorimGuvernLimitat

  4. Donam dupa ce se taie pensiile speciale!