G4Media.ro

Spitalul Foișor a început să primească pacienți cu COVID-19

Foto: SMURD

Spitalul Foișor a început să primească pacienți cu COVID-19

Spitalul Foișor a început să primească, sâmbătă după-amiază, pacienți cu COVID-19.

Deocamdată a fost transferat un singur pacient, de la Spitalul de Urgență Floreasca, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Decizia privind transferul pacienților cu COVID-19 aparține Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției.

Pacienții din Spitalul Foișor au fost evacuați vineri noaptea, fără ca aceștia și aparținătorii lor să fie înștiințați din timp că spitalul urmează să fie introdus în circuitul unităților medicale Covid-19.

Ministerul Sănătății a transmis, după miezul nopții, că transformarea spitalului Foișor în unitate COVID-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de vineri. Ministerul susține că Spitalul Foișor a fost informat „încă de dimineață despre iminența transformării” într-o unitate COVID-19, că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00, dar că, la orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar, ceea ce „a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă”.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri seară, că recunoaşte că le-a fost creat un disconfort pacienţilor transferaţi sau externaţi de la Spitalul de Ortopedie ‘Foişor’ pentru ca unitatea să devină spital COVID, însă această decizie a fost necesară pentru a salva vieţile unor bolnavi cu noul coronavirus, pentru care nu mai există locuri la ATI şi în unităţile de primiri urgenţe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dar ce mulți văd pe aici că s-au bucurat!!!!