G4Media.ro

Spitalul Județean Bistrița a așteptat două săptămâni acreditarea de la Ministerul Sănătății…

Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Bistrita

Spitalul Județean Bistrița a așteptat două săptămâni acreditarea de la Ministerul Sănătății pentru aparatul de testare pentru coronavirus / Până astăzi, probele de la Bistrița erau trimise la Cluj

Spitalul Județean Bistrița a așteptat două săptămâni acreditarea de la Ministerul Sănătății pentru aparatul Real Time PCR de testare pentru coronavirus. Reprezentanții spitalului au declarat pentru G4Media.ro că au transmis documentația necesară la minister din 9 aprilie, iar după o săptămână au contactat din nou ministerul, însă acreditarea a fost primită abia ieri. Până acum testele de aici erau trimise la Cluj pentru prelucrare.

Achiziția aparatului a fost aprobată în 12 martie de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, din bugetul Consiliului Județean și al spitalului aflat în subordinea CJ, condus de Radu Moldovan de la PSD.

La începutul lunii aprilie, aparatul și kit-urile de testare au ajuns la Bistrița, iar în 8 aprilie a fost prelucrat primul test.

Conform datelor oficiale, în 8 aprilie în România au fost prelucrate în total 3.629 de teste în centrele acreditate.

„Astăzi, la ora 18:50 a ieșit primul raport de analiză REAL-TIME PCR realizat în noul laborator de biologie moleculară al Spitalul Județean de Urgență Bistrița”, anunța spitalul județean în 8 aprilie pe pagina proprie de Facebook.

Acesta a fost un test de probă, pentru că laboratorul trebuia să primească acreditarea Ministerului Sănătății. Între timp, așa cum au precizat reprezentanții spitalului pentru G4Media.ro, testele de la Bistrița au fost trimise în continuare la Cluj. Aceștia spun că, în cele două săptămâni care au trecut de atunci, în Spitalul județean din Bistrița s-au făcut teste doar de probă și toate au avut aceleași rezultate cu cele primite de la Cluj pentru aceiași pacienți.

Contactată de G4Media.ro, Camelia Ionela Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bistrița, a precizat că unitatea medicală a transmis documentația necesară pentru acreditare încă din 9 aprilie la Ministerul Sănătății. În 16 aprilie, pentru că nu aveau niciun răspuns, reprezentanții spitalului au contactat ministerul, de unde li s-a transmis că documentația „este dată în lucru”.

Pentru acreditarea unui astfel de aparat, spitalul trebuie să trimită la minister o serie de documente care cuprind specificațiile tehnice ale aparatului și ale echipamentelor auxiliare, pentru că este vorba de fapt despre un întreg laborator, precum și date despre circuitele medicale și despre personalul încadrat pentru efectuarea testelor.

Ordinul ministrului Sănătății prin care este acreditat laboratorul de microbiologie moleculară de la SJU Bistrița a venit abia în 21 aprilie.

„Prin ordinul de ministru al sănătății nr. 639/21.04.2020, laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost autorizat să realizeze teste pentru depistarea COVID-19, în cadrul «Programului național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare»”, a anunțat managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Prin Programul național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare se decontează 200 de lei pentru fiecare test prelucrat pe aparat RT PCR.

Managerul Gabriel Lazany a anunțat că miercuri a început testarea pacienților SJU Bistrița fără a mai fi necesară testarea paralelă la laboratorul din Cluj-Napoca.

Pentru personalul medical din întreg județul Bistrița-Năsăud vor fi aplicate două metode de testare: cea individuală și cea în sistem “pool-testing”, care permite testarea unui număr mai mare de persoane în timp mai scurt și care este utilizată și în Bihor.

Prin laboratorul nou acreditat, SJU Bistrița poate prelucra în medie o sută de teste pe zi, au precizat reprezentanții unității medicale pentru G4Media.ro.

Până la ora publicării acestui articol, nu avem un răspuns al reprezentanților Ministerului Sănătății. Când vom avea un punct de vedere, îl vom publica.

Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dar cumva problema findamentala a sistemului de sanatate raman streinu cercel si sarmulita domnei primar