G4Media.ro

Spitalul Județean Sfântu Gheorghe face cursuri gratuite pentru rudele care vor să…

sursa foto: Pixabay.com

Spitalul Județean Sfântu Gheorghe face cursuri gratuite pentru rudele care vor să asiste gravidele la naștere / Doar după primirea certificatului de absolvire se va putea intra în sala de naștere

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe a lansat înscrierile pentru cursul de pregătire a viitorilor tătici şi a rudelor de gradul I, pentru asistarea gravidelor la naștere, prima serie din acest an urmând să înceapă în data de 19 mai, anunță Weradio.

Cursul va consta în 5 ședințe gratuite, fiecare a câte o oră de pregătire. Şedinţele vor avea loc săptămânal, în zilele de joi, de la ora 13:00, în sala de ședințe aflată la parterul spitalului, şi vor fi susținute bilingv, în limbile română și maghiară, de medicii secțiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie.

După parcurgerea cursului și primirea certificatului de absolvire, viitorii tătici și rudele de gradul I vor putea fi alături de gravide în sala de naștere, pentru a asista la magicul moment al venirii copilului pe lume, însă doar în situațiile în care nașterea va decurge normal, pe cale naturală, și nu vor apărea complicații. De asemenea, aparținătorii nu vor fi lăsați în interior în cazul în care în sală se vor afla alte gravide, pentru a li se respecta intimitatea, momentul fiind unul delicat.

Anul trecut, unitatea medicală a organizat două serii de cursuri gratuite pentru asistarea la naștere, una în perioada 24 iunie – 22 iulie, la care au luat parte 8 tătici, şi alta în perioada 16 septembrie – 14 octombrie, la care au luat parte 9 tătici.

sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. In Germania, nu-ți trebuie niciun curs pentru a asita la nașterea unui copil, doar la noi in România vrem sa facem totul perfect, culmea e ca tot pe dos ne iasă.

  2. Noi romani ne dam mai deștepți…defat staie la Sfantu Gheorghe e de inteles…cum sa faci cursuri sa asiști la nastere?? Sunt gratuite dsr cine le preda e platit din bani publici probabil ore suplimentare.ce cursuri iti trebuie sa stai sa asiști la o nastere doar nu esti moasa sa acorzi asistenta la nastere.eu am asistat la copii mei in Irlanda si nu trebuie sa sti nimica doar sa fi alaturi de Mama.

    • Poate ar fi bine sa stii ceva, ca nu doar mamica e responsabila, ci si tăticul. Dar na, tu nu stii nici macar sa scrii, deci o sa fii un tatic inutil, ca atatia alții, ca voi „nu trebuie sa stiti nimic”.