Spitalul județean Suceava nu mai are paturi libere la ATI pentru pacienţi COVID. 76 dintre bolnavii internați sunt în stare severă şi gravă
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu mai are niciun pat disponibil la ATI pentru pacienţi COVID, iar 76 din totalul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus prezintă forme severe şi grave, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, din totalul celor 523 pacienţi internaţi în SJU, 187 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 85 sunt în zona tampon şi 251 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID.
Dintre pacienţii COVID-19 un număr de 94 prezintă forme medii ale bolii, 17 au forme uşoare, 56 prezintă forme severe, iar 20 cu forme grave sunt internaţi la ATI, 13 dintre aceştia fiind ventilaţi mecanic.
SJU Suceava dispune, la această dată, de 401 paturi libere, dintre care 47 pentru pacienţi COVID, 241 în sectorul non-COVID, 113 pentru zona tampon, la ATI nu este niciun pat disponibil pentru pacienţi COVID, 31 de ventilatoare sunt libere, dintre care 15 pentru pacienţii COVID.
La nivelul judeţului, în ultimele 24 de ore, au fost internate 15 persoane diagnosticate cu COVID-19, iar alte 13 declarate vindecate au fost externate.
La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 90 de pacienţi COVID şi trei persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt 26 de pacienţi COVID şi trei persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 17 pacienţi COVID, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 27 de pacienţi COVID şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt 19 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi trei persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.
Totalul persoanelor internate şi diagnosticate cu COVID-19 în judeţul Suceava este de 366, iar totalul persoanelor suspecte de infecţie cu noul coronavirus este de 95.
În prezent, în judeţul Suceava sunt 1.792 cazuri de infecţie COVID-19 în evoluţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank