
Spitalul Judeţean Vaslui solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut / S-au înmulțit cazurile de pacienţi care au suferit atacuri vasculare cerebrale
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Chiriachi” Vaslui solicită autorităţilor locale sprijin financiar pentru înfiinţarea, în cadrul Secţiei de Neurologie, a unei unităţi AVC acut, având în vedere creşterea numărului de pacienţi cu această afecţiune şi lipsa resurselor pentru tratarea lor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
Conform unei note de fundamentare întocmite de reprezentanţii spitalului, fondurile minime necesare pentru înfiinţarea unităţii AVC acut se ridică la suma de un milion de lei, bani cu care ar urma să fie achiziţionate o staţie centrală de monitorizare, două ventilatoare portabile, cinci injectomate, un aparat ultrasonografie Doppler, trei paturi pentru Terapie Intensivă şi cinci monitoare pentru funcţii vitale.
„Considerăm imperios necesară înfiinţarea conform prevederilor legale a unităţii AVC acut în cadrul Secţiei Neurologie, această oportunitate fiind necesară pentru creşterea calităţii serviciilor medicale de îngrijire a pacienţilor cu AVC acut şi scăderea complicaţiilor imediate date de AVC ce se reflectă în durata de spitalizare şi costurile de îngrijire, precum şi în creşterea speranţei de viaţă şi de recuperare a pacienţilor cu AVC acut. În prezent, pe secţii sunt două saloane constant destinate pacienţilor neurologici acuţi cu stare generală gravă sau instabili care au nevoie de supraveghere medicală permanentă, necesar de oxigen şi conectare la monitoare, exact ca profilul unei secţii de Terapie Intensivă, dar pentru care nu avem dotarea corespunzătoare, iar înfiinţarea unei unităţi de Stroke conform prevederilor legale este imperios necesară”, precizează managerul interimar al spitalului, Emilia Irina Ciobanu.
Decizia privind alocarea sumei pentru înfiinţarea unităţii AVC acut va fi luată în cadrul următoarei şedinţe a Consiliului Local Vaslui.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.