Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon are cele mai bune rezultate în recuperarea medicală după AVC (P)
Recuperarea medicală după accidentul vascular cerebral (AVC) durează, în medie, între 6 luni și 1 an, în funcție de gravitatea AVC, dar și de specificul fiecărui pacient.
Recuperare medicală pasivă trebuie să înceapă cât mai curând după intervenția chirurgicală cerebrală, ideal fiind chiar din salonul de terapie intensivă.
Spre deosebire de marile centre medicale europene, în România, spitalele publice nu pot asigura recuperare medicală în secțiile de neurochirurgie, de aceea terapia de recuperare începe mai târziu, după externarea pacientului, uneori și după câteva luni. Or, acest fapt duce de multe ori la o recuperare mai lentă sau chiar la imposibilitatea recuperării medicale a pacientului.
În timpul unui accident vascular cerebral, prin inundarea cu sânge a unei porțiuni a creierului și imposibilitatea alimentării celulelor nervoase cu oxigen, o parte dintre acestea mor. Din această cauză, creierul trebuie să reînvețe ce comenzi să dea pentru anumite funcții ale corpului, iar pacientul trebuie să reînvețe să meargă, să vorbească, să înghită, să privească, în funcție de zona afectată a creierului.
Pacienții care au suferit un accident vascular cerebral și care au paralizată o parte a corpului, au mari dificultăți în a efectua activități elementare precum mersul sau prinsul/apucatul obiectelor cu mâna, echilibrul, menținerea corpului.
Preluând modelul marilor clinici din străinătate, Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, specializat în recuperare medicală și îngrijiri paliative, are o secție de monitorizare a funcțiilor vitale în regim de terapie intensivă, cu 18 paturi dotate cu monitoare ATI și instalație de oxigen, în care poate fi începută recuperarea medicală timpurie, la doar câteva zile după intervenția chirurgicală. Practic, în această secție, se continuă tratamentul și monitorizarea funcțiilor vitale într-un mod similar cu secția ATI din spitalul de neurochirurgie, dar este dublat de recperare medicală pasivă, prin echipamente speciale, inovative, care nu se găsesc în alte spitale românești.
Spre exemplu, chiar la patul bolnavului sunt aduse echipamente medicale care, prin impulsuri electrice și fără să presupună niciun efort din partea pacientului, stimulează creierul acestuia să dea comenzi acelor organe care au fost afectate în urma accidentului vascular cerebral. Astfel, pacientul începe să fie recuperat chiar de când acesta nu poate conștientiza ce mișcări trebuie să facă pentru a reînvăța creierul să dea comenzi funcționale. Or, acest tip de terapie este esențial într-o recuperare medicală de succes. După ce pacientul este apt pentru a începe kinetoterapia și fizioterapia la sală, recuperarea medicală este intensificată prin masaj terapeutic, exerciții fizice, terapii specific, a căror intensitate și frecvență este stabilită de specialiști.
Spitalul Sfântul Sava deține cele mai performante aparate și cea mai numeroasă echipă specializată în kinetoterapie și fizioterapie, ceea ce explică și obținerea celor mai bune rezultate în recuperare medicală.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank